Maia Rodicăi Braga a fost o carte pe care am citit-o imediat după Arta Conversației de Ileana Vulpescu și m-am gândit ce aș răspunde dac aș fi întrebată care dintre ele îmi place mai mult. Cărțile tratează cam același lucru: drama femeii care gândește mai mult decât media, pe care o iubesc mai mulți bărbați decât și-ar dori, împărțită și ea între iubiri vechi și noi, între copii din mai mult de o căsătorie. Greu de spus. Poate că stilul celor două autoare ar fi putut constitui un criteriu de departajare și aici Rodica Braga mi s-a părut mult mai complexă. Lectura cărții mi-a trezit o gamă atât de complexă de trăiri și emoții încât m-am regăsit la final cu dorința de a relua imediat lectura. Dorința asta este, pentru mine, un indicator clar că e o carte bună. Nu mă interesează părerile criticilor, nu m-am luat niciodată după ele. Maia este o carte după a cărei lecturare rămâi cu atât de multe impresii, care transmite cititorilor atât de multe mesaje, că părerile nefavorabile ale vreunui critic rămân cu totul lipsite de importanță.