O mama singura incearca sa creasca doi copii. E, deja, o propozitie care descrie ceva dur. Dar realitatii ii place sa testeze cata realitate poate suporta specia. Asa incat complica lucrurile cat poate de tare. Copilul cel mic e autist. Mama e poeta. Tara e Romania. Iata trei complicatii majore. Cartea de fata e una dintre cele mai emotionante si puternice pe care le-am citit eu vreodata. Fiindca arata ca, oricat de dur ar complica realitatea lucrurile, iubirea poate face fata. Copilul autist spune, in cartea asta, ca si-­a inventat un limbaj secret (cunoscut doar de mama si sora lui) care l­-a ajutat sa faca fata cand totul devenea prea insuportabil. Sa nu va indoiti: ce aveti sub ochi e o carte esentiala scrisa in acel limbaj secret. Ni se explica cum a facut fata acea familie. Si ni se explica, bineinteles, cum vom face noi, ceilalti, fata. E o carte pe care o veti iubi. Si de care veti avea nevoie. - Radu Vancu

 

Povestea Anei, a Ariei si, in primul rand, povestea lui Sasa, baietelul autist atat de fascinant, de fermecator, de talentat, e una reala. Este povestea unei femei singure, care creste doi copii, dintre care unul are nevoi speciale, si face toate astea muncind pe rupte in timpul zilei, studiind boala in timpul noptii, fara a o lua razna (sau poate o ia cateodata, dar asta nu reiese decat vag din anumite replici strecurate in carte). (...) Exista in carte un (...) sentiment, coplesitor: e o duiosie care se ascunde in cele mai mici gesturi ale personajelor (persoanelor), in setea lor de normalitate, in felul cum aplica o hermeneutica constanta fiecarui gest al Darului care se numeste Sasa. O duiosie contagioasa care scoate cuplul din izolare si, in cele din urma, creeaza o mica si fidela comunitate de initiati in jurul sau. - Bogdan-Alexandru Stanescu

Imi doream enorm, cand Sasa era mic, sa fie transparent. Sa vad ce se petrece fizic in creierul lui. Sa vad totul si inaintea tuturor. Aveam senzatia ca, daca as sti ce anume il face autist, as primi la pachet cu cunoasterea realitatii si solutia. Azi subscriu doar la a doua jumatate a propozitiei. Un dar. Un dar care pare mai normal cand face febra. Un dar care pune cele mai neasteptate intrebari si da cele mai pertinente raspunsuri, dotat cu cele mai bizare gesturi si cele mai rafinate observatii. - Ana Dragu

Am aflat ca am autism pe la sapte ani, cand mi­-am dat seama cat de diferit gandesc, iar mama mi-­a explicat de ce. La inceput nu am inteles prea bine, dar pe masura ce am crescut, am inteles tot mai mult. Totusi eu nu sunt doar un om cu autism, eu sunt unic! Am calitati foarte avansate, cum ar fi auzul absolut care ma ajuta, dar ma si incurca. De exemplu, cand eram mic eram sensibil la oameni cu voci agitate si temperamente necalme. - Eduard Dragu