Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

RAO la -50% -30% siii

Transport GRATUIT

la peste 50 de lei

Comanda acum!
Close

Malad

De (autor): Alexandru Voicescu

4
(2 reviews)
Malad - Alexandru Voicescu
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

Am primit în dar romanul de debut al lui Alexandru Voicescu, chiar de la autor, la lansarea pe care Librăria Şt.O.Iosf Braşov a organizat-o împreună cu Piramida de Cultură. Am fost curios să citesc romanul, mai ales că Alexandru Voicescu şi-a prezentat în cuvinte convingătoare cartea, ocolind detaliile prea multe care ar fi putut dilua experienţa de lectură: un protagonist aflat în căutarea sinelui, o poveste care pune în discuţie posibilităţile de a identifica o realitate obiectivă.

Aproape nimic din primele pagini nu anticipează traiectul narativ şi simbolic, labirintic şi plin de surprize în care te trimite romanul lui Alex Voicescu. În fond, ce legătură ar putea avea un art director român stabilit în Elveţia, aflat la Praga, la o lansare de produse high tech cu interferenţa dintre realitate şi fantezie, cu o călătorie a descoperirii personale? Momentul de declic care amorsează desfăşurarea greu de anticipat este întâlnirea protagonistului Andrei cu o prezenţă de aceeaşi naţionalitate, Ioana Dună, o tânără profesionistă participantă şi ea la eveniment, cu care Andrei simte aproape instinctiv că are o conexiune dificil de explicat. În timpul evenimentului, imediat după ce Ioana realizează un desen impresionant, Andrei îşi pierde temporar starea de conştienţă, experimentând o transă, un fel de viziune declanşată de acel desen, în timp ce Ioana dispare fără urmă. Intrigat de cele experimentate, Andrei porneşte în căutarea Ioanei – pe străzile din Praga, îi va întâlni, complet întâmplător pe jazzmanul Bedros Petrosian şi pe Eliza, o damă de companie care vânează vedete ca mai apoi să asiste la o scenă bizară în care Ioana pare să fie sacrificată într-un ritual sinistru. Trezindu-se în Elveţia, într-un spital, peste câteva zile, Andrei află că e urmărit de poliţie şi că singura persoană care poate să îi ofere lămuriri despre cele întâmplate este Eliza. De la acest moment, romanul lui Alexandru Voicescu îi poartă pe cititori în mai multe locuri din Europa, în căutarea răspunsurilor, în jurul unui puzzle al identităţilor şi al întâmplărilor în care oniricul se strecoară ocazional, fără probleme. Cine este Ioana Dună? Cine este Eliza? Ce legătură există între un jazzman îmbătrânit, proprietarul companiei la care lucrează Andrei, viziunile experimentate de protagonist, un bibliotecar din Milano şi o comunitate din Banatul românesc?

Multe elemente eterogene şi improbabile îşi fac loc insular în romanul lui Alexandru Voicescu, o combinaţie inedită de intrigă detectivistă, mistery, ezoterism. Autorul excelează în arta decredibilizării personajelor şi a dozării indiciilor care nu anticipează finalul ambiţios. Arhipelagul simbolic şi faptic capătă însă coerenţă şi unitate, chiar dacă lecturăm povestea strict într-o cheie narativă poliţistă. Dincolo de asta, povestea poate prea scurtă şi prea concentrată a lui Alexandru Voicescu în care se simt ecouri psihanalitice lansează nişte întrebări interesante în ceea ce priveşte accesul la realitate, a felului în care percepem lumea şi ne construim identităţile (şi a felului în care le alterăm, atunci când dormim sau când trecem prin experienţe de cunoaştere particulare). Acceptarea de sine, căutarea, încercarea de a accede la reprezentările unice asupra lumii, de a desăvârşi un drum al cunoaşterii personale, chiar şi când asta înseamnă să îţi pierzi minţile – iată resorturile maladive care îl călăuzesc pe protagonist (generalizabile de altfel: cu toţii suntem “bolnavi” de “necunoaştere”, cu toţii visăm să accedem la o specie de cunoaştere intuitivă, pe undeva spinozist㠖 dacă chiar am avea această şansă, am valorifica-o?).

Scriitura este cursivă, viziunile lui Andrei sunt redate cu imaginaţie şi în culori extrem de vii, iar aranjamentul narativ motivează lectura până la final. Bizarul, supranaturalul, psihoza însoţesc personajele şi evenimentele, astfel încât să imerseze cititorul într-o atmosferă pe undeva absurdă şi misterioas㠖 ceva ce mi-a amintit de Locatarul himeric al lui Roland Topor (şi de ecranizarea lui Roman Polanski, Chiriaşul), dar şi de naraţiunile lui Eliade sau Vasile Voiculescu. Speculativul se împleteşte cu filosofia şi cu misticismul într-o măsură care nu descurajează însă cititorii neiniţiaţi ci doar oferă pârghiile care destructurează ideea de realitate obiectivă singulară.

Alexandru Voicescu debutează aşadar cu o poveste curajoasă, fantezistă (poate prea redusă în dimensiuni, raportat la potenţialul desfăşurat), o formulă căreia îi găseşti cu greu pereche în peisajul editorial contemporan. Iată că intrarea directorului Editurii Herg Benet în galeria autorilor pe care îi promovează este departe de a fi un moft (aşa cum ar putea fi pentru oricine ar deţine o astfel de poziţie). Alexandru Voicescu nu se joacă de-a editorul, ci este cât se poate de exigent, mai ales când se publică pe sine…

Alexandru Voicescu a câştigat premiul Tânărul prozator al anului 2015, la Gala Tinerilor Scriitori.

Sever Gulea pentru libris.ro
Citeste mai mult

Malad

De (autor): Alexandru Voicescu

4
(2 reviews)

In timpul lansarii noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director roman stabilit in Elvetia, experimenteaza o viziune inexplicabila, indusa de un desen al misterioasei Ioana. Incercand sa afle identitatea acesteia si legatura dintre ei doi, devine implicat in actiunile unui grup de artisti underground dintr-o retea cosmopolita, grup care duce la extrem invataturile mentorului lor. Acuzat de crima, trebuie sa fuga. Este ghidat de Eliza, o tanara care pare sa cunoasca indeaproape motivele ce i-au schimbat viata normala si aproape anosta de pana atunci. Pe parcursul a numai catorva zile, Andrei realizeaza ca adevarurile pe care le stia despre propria persoana sunt doar o mica parte a unui puzzle care il poarta fara voia lui prin Praga, Lausanne, Milano si un izolat sat din Banatul sarbesc.

In Malad, realitatea se intrepatrunde cu oniricul, stiinta cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenta obiectiva se dovedeste doar o umbra a unui alt substrat, mai adanc si mai improbabil de constientizat, unde moartea si decadenta sunt catalizatori reci ai destinului. In cele din urma, iubirea poate sa fie salvarea. Sau distrugerea, deopotriva.

Citeste mai mult

-63%

PRP: 26.94 Lei

!

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.

9.90Lei

9.90Lei

26.94 Lei

In stoc

Descrierea produsului

In timpul lansarii noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director roman stabilit in Elvetia, experimenteaza o viziune inexplicabila, indusa de un desen al misterioasei Ioana. Incercand sa afle identitatea acesteia si legatura dintre ei doi, devine implicat in actiunile unui grup de artisti underground dintr-o retea cosmopolita, grup care duce la extrem invataturile mentorului lor. Acuzat de crima, trebuie sa fuga. Este ghidat de Eliza, o tanara care pare sa cunoasca indeaproape motivele ce i-au schimbat viata normala si aproape anosta de pana atunci. Pe parcursul a numai catorva zile, Andrei realizeaza ca adevarurile pe care le stia despre propria persoana sunt doar o mica parte a unui puzzle care il poarta fara voia lui prin Praga, Lausanne, Milano si un izolat sat din Banatul sarbesc.

In Malad, realitatea se intrepatrunde cu oniricul, stiinta cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenta obiectiva se dovedeste doar o umbra a unui alt substrat, mai adanc si mai improbabil de constientizat, unde moartea si decadenta sunt catalizatori reci ai destinului. In cele din urma, iubirea poate sa fie salvarea. Sau distrugerea, deopotriva.

Citeste mai mult

De pe acelasi raft

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
1
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Andrei, „malad” de iubire, Andrei, „malad” de cunoaștere și desăvârșire, Andrei, „malad” de tot ce-l înconjoară, își caută împlinirea între aceste rânduri ale lui Alexandru, iar autorul creionează un caracter sensibil, un alter ego cu care se identifică devenind unul singur, într-o relație fascinantă creator-personaj, conturând un individ de o pregnanță tipologică fastuoasă - el este tipul de scriitor care se contopește cu eroul plăsmuit de propria-i imaginație (sau trăire, experiență), având aceleași trăiri, cugetări și sentimente. Un roman bine cercetat, foarte furmos prezentat și, din punctul meu de vedere, o reușită editorială și un debut luminos.
  • Like review icon 0
  • Add comments
mariaaa2005 04/08/2020 14:09
green icon awesome check Achizitie verificata
Foarte interesanta
  • Like review icon 0
  • Add comments

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one