Domnul a chemat fiecare faptura pe nume, niciuna nu a aparut fara un nume, in mod anonim, ca ceva nedefinit. Dimpotriva, fiecare faptura exista pentru Dumnezeu la nivel personal, fiecare in parte este pretioasa si importanta in ochii Lui. Existenta fiecarei parti cosmice, fie ca este un element insufletit, fie ca este unul neinsufletit, are un sens. Ne putem imagina macar putin aceasta uimire a fapturii care se ridica din neant si intalneste dragostea dumnezeiasca, daca ne amintim continutul celui de-al noualea capitol din Evanghelia dupa Ioan, despre orbul din nastere (Ioan 9, 1-39).
 

Omul acela a fost orb, asa s-a nascut. Pentru el, nu a existat nimic cu exceptia intunericului interior si a suferintei generate de gandul ca este strain intr-o lume de nepatruns pentru el.

Si iata ca Hristos se apropie de el si il intreaba daca doreste vindecarea. Cat de mult si-a dorit acesta! Cat de mult a ravnit omul acesta sa vada, sa cunoasca, sa devina parte vie a unui intreg atat de frumos si de viu! Atunci Hristos il vindeca. Ce apare pentru prima data inaintea ochilor acestui orb? Ce intalneste privirea lui? Chipul lui Dumnezeu intrupat, al Mantuitorului Hristos, Dumnezeul Cel viu devenit om. Dar ce a citit pe chipul Domnului? Mila infinita, compasiune nesfarsita, afectiunea si iubirea lui Dumnezeu ce se gaseau in privirea indreptata spre persoana sa. Acest lucru s-a intamplat intr-o lume cazuta si mutilata deja, dar cum s-a simtit fiecare faptura atunci cand a intrat in armonia netulburata inca a lumii create, atunci cand L-a intalnit fata catre fata pe Dumnezeul Cel viu si pe celelalte fapturi neintinate, desavarsite, pline de candoarea nevinovatiei si a frumusetii!