Am fost nerabdatoare sa citesc "Marea Despartire" pentru ca 1. ador literatura fantastica a lui C.S.Lewis ( Cronicile din Narnia) si 2. am o mare consideratie pentru viziunea teologica a lui Lewis. Cu toate ca scriitura nu m-a fascinat de aceasta data ( probabil am pornit la drum cu asteptarile nepotrivite?) si am gasit-o mai degraba filosofica si intortocheata - desi, daca tinem cont ca e prezentata ca fiind "un vis", este potrivita structurii acestuia- , continutul ideatic a rezonat profund in constiinta mea. Am gasit captivant modul in care Lewis zugraveste problematicile cu care ne confruntam mai mult sau mai putin fiecare dintre noi, fie ca actori, fie ca spectatori; captivante si portretele umane prezentate antipodal, si, poate neasteptat, deosebit de actuale! Cred ca ideea centrala cu care am ramas este aceasta: dincolo de povestile nemuritoare cu flacarile de foc si dracii inarmati cu furci imense ca instrmente de tortura, la polul opus aflandu-se belsugul ospetelor celeste, iadul si raiul sunt realitati ale starilor de spirit, intr-una tronand nefericirea din care nu vrei si mai apoi nu poti gasi cale de scapare, iar in cealalta domnind fericirea, ca rezultante ale bunatatii si iubirii pe care alegi sa o imbratisezi pentru ca mai apoi sa nu te mai poti lasa de ele. Si intr-o situatie, si in cealalta, se intalnesc personaje surprinzatoare in fata preconceptiilor noastre.

In această carte C.S.Lews se folosește de pretextul unei întâlniri cu duhul marelui scriitor scoțian George Macdonald pentru a descrie călătoria unor suflete cu autobuzul prin rai și iad. C.S. Lewis reușește în mod constant să facă ceea ce puțini autori creștini reușesc să facă atât de bine, anume să folosească dialogul și ilustrația pentru a scoate la lumină anumite aspecte din Scriptură într-un mod care să ne surprindă complet imaginația, clarificând în același timp și adevărul din aceasta (Scriptura).