„O data confirmat interesul neindoielnic al lui Buzzati pentru science-fiction, de la extraterestri si farfurii zburatoare la robotii ginditori si «masinile de tradus», va trebui sa precizam ca acest interes nu se opreste la investigatie si la exploatarea banalelor continuturi futurologice, limitindu-se la simple ipoteze optimale, perfectioniste si justitiale reclamate de viitor (creierul electronic care gindeste, masina-individ). Discursul de science-fiction din «Marele portret», in sensul si in masura in care poate fi definit ca atare, merge astfel pina la capat, infrunta aspecte inedite si tulburi ale inventiei combinatorii, ale proiectului integrativ masina-sentimente pe planul psihologiei existentiale.” (Renato Bertacchini)