Marile date ale secolului XIX de la 1789 la 1914
Primirea binevoitoare de care s-a bucurat in randul publicului primele volume din aceasta serie a
Marilor date ma obliga sa acord o mare atentie redactarii celui de fata.
M-am straduit sa onorez aceasta obligatie in semn de recunostinta si sa merit in continuare aprobarea cititorilor mei.
Studiul stiintific al istoriei recente nu inceteaza sa progreseze. El autorizeaza o prezentare a acesteia eliberata de interpretari abuziv subiective.
Fragment din cartea "Marile date ale secolului XIX" de Jean Delorme:
"1893-1897. - Masacrele din Armenia.
Tratatul de la Berlin (1878) a agravat decaderea Turciei, vaduvita de teritorii intinse si expusa pretentiilor principatelor balcanice. Marile puteri cereau, in plus, ameliorarea statutului populatiilor alogene. Totusi, temandu-se ca o impartire sa nu puna in pericol pacea generala, ele s-au inteles tacit sa amane scadenta si s-au multumit cu promisiuni de reforme permanent eludate. Dar constiinta nationala a popoarelor oprimate se desteptase. Ele suportau din ce in ce mai rau viciile dominatiei otomane. Chiar si unii musulmani aspirau sa se emancipeze, de exemplu, in Arabia. Dar opozitia cea mai mare venea din partea crestinilor. Convins de ostilitatea lor inflexibila, Abdul-Hamid nu avea de gand sa le acorde nici cea mai mica satisfactie. Dupa comedia parlamentarismului, jucata la inceputul domniei (1876), acest om dement, prefacut, plin de cruzime si las, a pus mana pe puterea absoluta si intentiona s-o pastreze prin teroare si, la nevoie, prin masacrarea rebelilor, sprijinindu-se pe fanatismul islamic pe care s-a straduit sa-l atate. In lipsa unei administratii integre si eficace, a fost nevoit, pentru a se impune, sa apeleze la bande de jefuitori din randul celor mai inapoiate popoare din imperiu (albanezi in Europa, kurzi in Asia). Excesele acestora din urma au stat la baza masacrelor din Armenia, care au facut sute de mii de victime. In pofida dezaprobarii unanime, Europa, paralizata de divizarea ei, nu a facut nimic ca sa intervina. Nu insa si cand a fost vorba de crestinii din Balcani. In pofida catorva reforme, in Creta domnea o anarhie sangeroasa. Grecia voia s-o anexeze. Intrata in razboi pentru a o obtine (1897), ea a fost complet invinsa si Tratatul de la Constantinopol i-a luat o parte din Tesalia. Dar Turcia a pierdut insula, care a devenit autonoma, sub conducerea unui print grec. Mult mai grava era insa problema macedoneana, deoarece ar fi putut atata rivalitatea austro-rusa. In acest mozaic de rase, aveau loc lupte feroce intre turci si crestini, ba chiar si crestinii se luptau unii cu altii. Mai numerosi, mai bine organizati, sustinuti de principatele vecine, comitagii bulgari pareau ca vor invinge."