Meditatiile, aceasta carte cu adevarat radioasa, care a luat nastere in regiunea aceea in care limitele muzicii, ale poeziei si ale filosofiei se amesteca intre ele... Calatoria lui 1-a condus pe Keyserling printr-un continent, dar in acelasi timp prin cosmosul sufletului omenesc. Este o lume asa cum o vede stiinta, si este totodata un univers dantesc. Ultimele doua capitole sunt un coral final care reia toate motivele si le integreaza ordinii supreme, cea a luminii. Coralul acesta il transporta pe cititor, caci este un imn al bucuriei. - Max Rychner

Incontestabil, Keyserling atinge o sfera a Spiritului pe care Goethe a incercat s-o cucereasca in al doilea Faust. Dupa parerea mea, Meditatiile sunt una din cele mai convingatoare marturii ale prefacerii si renasterii spirituale a epocii noastre. - Carl-Gustav Jung 
 

 

"La fel de inspaimantator, chiar daca intr-o masura mult mai mica, au mers pretutindeni lucrurile pe Pamant de fiecare data cand Lumea Subterana a fost rascolita si a erupt. Si ea a izbucnit de fiecare data cand a fost recunoscut ca justificat dreptul de a ucide, caci betia sangelui, nobila la origine, printr-o lenta si ireversibila contagiune atinge straturi tot mai profunde ale inconstientului. Echitatea in sensul unei recunoasteri constiente a dreptului altora la viata nu exista la origine decat sub forma unui compromis intre apropiati, acolo unde problema unei posibile nimiciri nu se punea. Indata ce problema aceasta se punea, ca in certurile iscate de succesiunea la tron, fratele isi asasina de la sine inteles fratele, iar fiul tatal. Cat de fireasca este pentru constiinta primitiva suprimarea celui care stanjeneste viata, am recunoscut in intrebarea uimita a unei brazilience in vreme ce dezbateam problema asasinatului (foarte acuta in tara ei): Dar nu v-ar placea totusi ca un om, a carui existenta va deranjeaza, sa dispara pur si simplu? A trebuit sa admit ca aceasta ar fi si pentru mine, fireste, solutia cea mai conforma cu instinctul meu. Imparatii bizantini, care se descotoroseau indata de oricine le displacea, sufereau cert de mai putine complexe decat europenii din zilele noastre. Chiar si la un Caligula, care dorea ca toti romanii sa aiba un singur cap pe care sa-l poata taia, o dorinta universal-umana s-a aratat doar impinsa la extrem; cea mai mare fericire ar trebui sa fie cea resimtita de acel instinct care vrea sa inghita totul, atunci cand si-ar putea spune: nu mai sunt decat eu pe lume. 

Cunosc putine consideratii mai superficiale si mai contrare Sensului decat acelea pe care dezradacinatii prea civilizati isi intemeiaza speranta intr-o omenire mai buna."