M-a izbit intotdeauna felul in care parintele Ghelasie stia sa fie viu: prin cuvant, prin gest, prin privire... Totul era molipsitor de viu la el, era invietor. A deveni crestin in proximitatea parintelui era drum de la amortire si indiferenta la viata. Prin parintele am inteles crestinismul nu ca pe o invatatura, ci ca pe propria-mi inviere.
   Vocatia crestinului, si mai ales a celui care liturghiseste, este de a deveni cercetator in ale Duhului, experimentator in acel spatiu de revelare a prezentei dumnezeiesti care este "laboratorul" liturgic. Nu exista crestin fara experierea harului, dupa cum nu exista nici cercetator onest in ale Duhului care sa se ascunda in spatele bibliografiei teologice, care sa ramana simplu manipulator de concepte religioase, fie aceasta si cu indemanare academica. Parintele, pentru mine, face parte din categoria celor care fac din experienta Duhului insasi viata lor. (Pr. dr. Razvan Ionescu)