Fragment din cartea "Mesagerul stelar" de Neil deGrasse Tyson:

"Omorarea unui extraterestru este considerata o crima? Pentru ca moartea extraterestrului sa fie considerata omucidere trebuie ca acesta sa fie mai inteligent decat noi? Cine e proprietarul Lunii, cine detine drepturile minerale pentru asteroizi sau drepturile pentru apa din comete? Legile carei natiuni guverneaza un petic al suprafetei planetei relativ la altul? Legile spatiale seamana putin cu Vestul Salbatic in raport cu doctrinele statornicite pe Pamant. Daca vrem sa avem in spatiu o conduita care sa nu fie mai rea decat cea de pe Pamant, va fi nevoie de legi care sa poata fi aplicate, poate chiar prin reinvierea sistemelor misterioase de justitie care bantuie trecutul. Din toate aceste motive, legile spatiale sunt in sine o frontiera a filosofiei juridice.
In starea lor optima, sistemele juridice sunt conditii obligatorii pentru orice am numi civilizatie, dat fiind ca ne protejeaza de imboldurile fundamentale destabilizatoare ale instinctelor noastre primare. Sa ne punem intrebarea cum s-ar comporta oamenii daca in lumea asta n-ar exista deloc amenintarea unei actiuni juridice. E de ajuns sa observam cati oameni incalca legile statornicite chiar daca avem deja instaurat un sistem juridic. Fara un astfel de sistem, nu exista prea mari sperante pentru civilizatie.
Daca luam in seama afirmatia lui Aristotel cum ca: "legea este ratiunea eliberata de pasiune" si daca alegorica justitie legata la ochi, tinand o sabie intr-o mana si o balanta in cealalta, simbolizeaza intr-adevar modul in care functioneaza, atunci juriile din orice perioada ar fi compuse din experti in date si informatii care, in cautarea adevarului, sunt inzestrati cu o imunitate sporita la pasiunea avocatilor, la emotiile martorilor si la forta sentimentului public. Daca procesele din salile de judecata se refera la rostirea adevarului, "verdictul" adica (din latinescul vere "adevarat" si dictum "spus"), iar judecatile inseamna impartirea pedepselor sau a recompenselor, atunci de ce unii avocati sunt platiti mai bine decat altii? Se pricep ei mai bine sa afle adevarul? Sau metodele si tacticile lor sunt pur si simplu mai bune in convingerea cu pasiune a juriului de ceea ce doresc ei, indiferent de ceea ce este adevarat?
In sala de judecata, daca adevarul si obiectivitatea nu sunt nici cautate, nici dorite, atunci trebuie sa recunoastem (marturisim?) fata de noi insine ca macar unele parti ale sistemului juridic sunt opusul afirmatiei lui Aristotel, avand in schimb legatura doar cu sentimentele si emotiile. O incercare de a transforma pasiunea in compasiune. Consecinta? In unele cazuri, sunt pronuntate verdicte care nu reprezinta adevarul, dar reprezinta ceea ce avocatii bine platiti au nevoie sa fie adevarat."