Si cum ai separa negrul de negru, cel de aici si cel de dincolo, daca ti s-ar largi orizontul dincolo de imediat, de senzitiv, de stiinta exacta?
Cat de uimit ai fi si cat de greu ti-ar fi sa povestesti totul celorlalti!
Dar menit sa ajunga el insusi maestru ascendent si sa-i ghideze pe altii in eforturile lor, Dimitrie Cantemir (1673-1723) reuseste sa picteze in cuvinte cercetarea universului si a ceea ce este dincolo de el, surprinzand continua miscare, aparentul paradox si necesitatea compasiunii pentru a cuprinde intregul.

„La inceput apareau intunecimi foarte dese si foarte obscure, carora le lipsea curentul de aer si, fiind lipsite de un inceput, nu aveau nici o dimensiune in inaltime, profunzime sau latime. Dupa ele vazui un abis de apa elementala care nu se putea sonda. Ea nu era altceva decat o apa curata si fara gust, dar lipsita de o forma speciala, ca si cum era un corp fara corp. Ii zic o apa abisala, nu deasa si condensata pentru ca, fiind lipsita de cele trei dimensiuni ale corpurilor, excludea orice forma specifica. si ii zic elementala pentru ca, fiind prima dintre toate corpurile, e raspandita peste tot, lipsita de cantitate, calitate si de situatie locala si de aceea de obicei nu e numita pur si simplu apa, ci in scrierile sfinte e numita abis, iar in ale noastre gaz de apa, si, in fine, in limba noastra din cauza lipsei de termeni proprii, e numita haos.”

Prima scriere filosofica romaneasca originala, Sacrosanctae scientiae…, este din motive de corectitudine politica interpretata a fi o metafizica ortodoxa, dar… ea este profund influentata de Van Helmont, din opera caruia a alcatuit o serie de note de lectura si i-a inchinat o Lauda catra izvoditoriu si catra virtutea invataturii lui pentru a asimila instrumente susceptibile de a-i combate eficient pe adeptii stiintei senzitive. Van Helmont (1580-1644), alchimist, medic si filosof avea adeseori viziuni si, poate in urma acestora, a unei conversatii cu arhanghelul Rafael, si-a ales cariera de medic, apoi a avut si deschiderea de a cauta rostul arheului si a lumii nevazute, ambele cu rol fundamental in acest univers. De altfel, vezi influenta in citatul anterior, Van Helmont a dat nastere cuvantului gaz cu radacina haos. Tot de la el, Cantemir a preluat blas, cuvant inventat pentru a descrie radiatia astrelor, „forta pulsiva a stelelor”.
Asa ca, mai degraba teosof poate fi considerat autorul, cel putin in acea perioada a vietii in care, aflat la Constaninopol, si trecut deja printr-o prima etapa de pregatire sub indrumarea lui Ieremia Cacavela, la randul lui cu bogate influente protestante, scria aceasta lucrare.
Cartea a II-a, Creatiunea sacra a Universului, este alcatuita din treizeci si trei de capitole. Numarul capitolelor este considerat a avea o semnificatie importanta in simbolistica crestina, dar sa nu uitam de semnificatia numarului in masonerie, iar comparatiile cu Facerea nu pot fi rezervate exclusiv ortodoxiei. Nu este, de altfel, niciun secret faptul ca multi masoni l-au revendicat de-a lungul timpului pe Cantemir.
Se poate spune astfel ca Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago, publicata in 1700, este o lucrare filosofica care incearca sa integreze fizica intr-un sistem teist, in linia lui Bacon, un fel de impacare intre stiinta si religie (aspecte regasite nu doar in Masoneria Simbolica, ci si in cea Filosofica), intre determinismul stiintific si metafizica medievala. Cantemir manifesta un interes deosebit pentru astrologie si stiintele oculte, sacre, specifice Renasterii.

Lucrarea de fata nu ar fi aparut fara ca tatal meu sa-mi fi atras atentia asupra ei si fara ca, in timp, oameni de bine si iubitori ai cartii asa cum sunt Ana-Veronica Mircea, Ovidiu-Dragos Argesanu si Mihaela Radi nu m-ar fi sprijinit, lucru pentru care le multumesc inca o data.

Bibliografie
„Dimitrie Cantemir, unul din marii initiati ai Romaniei, intre uitarea nationala a Fratilor sai si recunoasterea internationala”, Jurnal masonic, ianuarie 2013
„Ortodoxia in pera lui Cantemir”, Nicolae Chitescu, Tabor, mai 2012
„Timpul creatiei sacre in Sacrosanctae scientiae… de Dimitrie Cantemir”, Dragos Popescu