Azi-noapte am visat ca tineam strans in maini o fotografie. Nicolas ma privea cu ochii lui de un albastru intens. De mic ii cunosteam sentimentele in functie de nuantele irisului, care se schimbau cand in gri, cand in bleu. In vis imi zambea multumit. Am atins imaginea, voiam sa-i fiu cat mai aproape, sa-l simt, sa-l strang in brate cu caldura. Spre mirarea mea, am trecut dincolo de cadru, mergeam alaturi de el, ca de obicei. O stare de bine mi-a invaluit inima, corpul si toata fiinta. Un balsam vindecator de dragoste infinita. Apoi m-am trezit la realitate cu sufletul mangaiat.
Saga de familie sau, pur si simplu, expresia unor existente marcate de ceea ce, in viata, se numeste moarte?
Romanul Mezinul al autoarei Viorica Bedu poate fi sintetizat intr-un singur cuvant: eleganta. Scris cu o doar aparenta detasare, romanul Mezinul reprezinta ceea ce poate fi existenta oricui, iar ceea ce il scoate in evidenta este nu doar conturul precis, uneori dureros de limpede, al personajelor, dar si o imagine introspectiva a acestora, demonstrand, daca mai era nevoie, autenticitatea scriiturii, precum si enuntul care spune ca fiecare autor, in fiecare carte, se scrie, cate putin macar, pe sine. Romanul Mezinul este o carte care nu doar se citeste, ci se traieste, de la prima la ultima pagina si ii va aduce cititorului satisfactia unei lecturi de o calitate ireprosabila.