Marturiile sfasietoare ale lui Henry Oster, micul ingrijitor de cai de la Auschwitz, dezvaluie realitatile terifiante din lagarele de concentrare si modul in care un baiat de doar saisprezece ani a reusit sa supravietuiasca unei intalniri cu plutonul de executie, riscului de a fi condamnat oricand sa piara si foametei nemiloase. 

 

Cum a putut el sa-si pastreze speranta intr-un loc in care viata sa valora mai putin decat cea a calului pe care il ingrijea?

 

Repartizat la munca istovitoare din grajdurile de cai de la Auschwitz, Henry s-a agatat cu disperare de credinta ca, daca isi indeplinea indatoririle in fiecare zi, avea sansa sa prinda un nou rasarit. Din cei 2 011 de evrei care au fost arestati de Gestapo si deportati din Koln in 1941, doar 23 au supravietuit. Henry a fost unul dintre ei. Paginile acestei carti iti dezvaluie povestea sa, o poveste care iti distruge increderea in umanitate pentru ca apoi sa o recladeasca gratie empatiei si credintei, adevaratii salvatori ai omenirii.

 

Henry Oster este mai mult decat un supravietuitor. Relaterea lui despre cum si-a revenit din acea stare in care se simtea «ca si cum ar fi murit in multe feluri» este plina de speranta. Devotamentul sau fata de o familie extrem de iubitoare, respectul pentru ceilalti si parcursul sau victorios in recapatarea controlului vietii sunt o lectie pentru toti cei care se simt pierduti in lumea de azi. - Linda Rader Overman, autoarea cartii Letters Between Us

 

O carte de memorii dureroasa, care merge dincolo de orice imaginatie. - Stuart Kuttner, Redactor-Sef la News International

 

Nu poti sa-ti imaginezi ororile unui lagar de concentrare decat daca ai fost acolo, vazandu-le, respirandu-le, simtindu-le mirosul, tremurand in frig, facandu-te invizibil atunci cand mana mortii se intinde spre tine. Dar Henry Oster, un evreu in varsta de 16 ani, a fost acolo, condamnat la patru ani de iad. Alaturi de autorul Dexter Ford, ofera acum descrieri cutremuratoare despre uciderea detinutilor atunci cand nu mai puteau presta munca utila, dar si detalii despre alte evenimente ingrozitoare. Aceasta nu este doar o alta carte despre Holocaust. Aceasta este o experienta care iti poate schimba viata. -  Stan Mott, Autorul cartii The Absolute Alliance

"Ghetoul din Lodz era al doilea ca marime; cel mai mare era in Varsovia, capitala Poloniei. La fel ca in ghetourile din Venetia si Roma din secolul al XIV-lea, ghetoul din Lodz era separat cu ziduri de restul orasului.
Nemtii il ingradisera cu garduri electrice si sarma ghimpata, cu turnuri de paza si mitraliere la fiecare cateva sute de metri distanta.
Era ceva ciudat la ghetoul din Lodz: sinele de tramvai treceau chiar prin mijlocul ghetoului si polonezii liberi neevrei puteau sa circule direct prin el cand se deplasau dintr-o parte in alta a orasului. Pentru a conecta cele doua parti ale ghetoului, nemtii construisera un pod de lemn peste sine si il inconjurasera cu sarma ghimpata spre a-i impiedica pe evrei sa ajunga la linia de tren.
Era o lume stranie, unde cele doua comunitati intrau in contact una cu cealalta. Noi, evreii de-a lungul gardului, ii puteam vedea pe polonezi si alti oameni mai bine imbracati si mai bine hraniti deplasandu-se la doar cativa metri distanta, inchisi in tramvaiele lor sigure si curate. Si, desigur, neevreii ne puteau vedea si pe noi - cel putin in primele zile ale ghetoului: evrei fiamanzi, nefericiti, cu fete pamantii.
Sinele de tramvai care treceau prin ghetou erau asemenea unui tren de turisti care calatoreau printr-o gradina zoologica cruda si supraaglomerata. Mai tarziu, in timpul razboiului, nemtii pur si simplu au vopsit geamurile vagoanelor de tramvai, astfel incat oamenii liberi din Lodz sa nu poata vedea cat de teribile devenisera conditiile pentru noi, evreii fiamanzi de dincolo de gardul de sarma ghimpata. Nu a durat mult pana cand mama, tata si cu mine am inceput sa aratam la fel de fiamanzi si neingrijiti ca evreii pe care ii vazusem in prima zi cand am ajuns cu trenul in Lodz. Exista un guvern evreiesc - Judenrat - in ghetoul din Lodz, condus de Mordechai Chaim Rumkowski, un evreu arogant care se hotarase sa colaboreze cu nemtii. Credea ca, organizand el insusi ghetoul, folosindu-se de alti evrei cooperanti, ar fi putut impiedica "transporturile" catre lagarele de concentrare din est, care erau de fapt lagare de munca fortata si lagare de exterminare pentru tineri, pentru cei slabi, bolnavi si neadecvati. Era autocrat si tiranic, iar legaturile sale stranse cu nazistii i-au facut pe cei mai multi evrei din ghetou sa-l urasca pe el si felul lui servil de a accepta ordinele nemtilor si sarcinile oribile pe care era fortat sa le indeplineasca.
Rumkowski, nu nemtii, era cel care hotara cine ramanea si muncea in Lodz, si cine era trimis spre est. Nemtii ii dadeau o cota, un numar de oameni care urmau sa fie transportati. Dar el era cel care decidea exact cine va merge. El era, practic, cel care hotara cine traieste si cine moare, cel mai probabil.
Rumkowski credea ca evreii au cele mai mari sanse de supravietuire daca se organizeaza si creeaza o mare varietate de activitati industriale in ghetou, toate concepute pentru a-i sustine pe nemti si razboiul pe care-l purtau. Prin crearea unui ghetou autonom, care chiar ar fi facut profit pentru nemti, el credea ca ar fi putut amana sau poate chiar evita "lichidarea" ghetoului. Cu alte cuvinte, ca ar fi tinut in viata mai multi evrei dand impresia ca sunt aliatii nemtilor in loc sa le fie dusmani. 

Administratia Rumkowski a organizat si multe dintre institutiile ghetoului din Lodz, menite probabil sa ne faca viata mai buna, daca era posibil, noua, detinutilor. Judenrat-ul a infiintat spitale rudimentare si cateva scoli si a organizat atribuirea de munca fortata pentru ca ghetoul sa mentina nivelul productiei cat mai ridicat posibil."