"Ma intalnesc astazi cu ele.
Cele trei prietene alaturi de care am scris copilaria si adolescenta, cu majuscule si cu un nesfarsit entuziasm.
Era o vreme cand noi 4 eram nedespartite. Locuiam in acelasi bloc, la aceeasi scara, am invatat la aceeasi scoala generala.
Vara, bateam mingea impreuna si ne macelaream hainele, croind toalete fanteziste; iarna, patinam impreuna, pretext de-ntalniri si povesti cu baieti.
Am trecut prin mai multe varste impreuna, iubindu-ne, certandu-ne uneori, impartasind senzatii, uimiri, istorii si secrete.
Au fost nenumarate probleme de matematica rezolvate la telefon, de obicei, inaintea tezelor sau testelor - Amelia era maestra de netagaduit; compuneri care circulau prin bloc, ca sursa de inspiratie - aici, eu detineam suprematia; tot ce presupunea creatie si indemanare rezolva Miruna, iar Adela era cea care nu uita niciodata nimic, avea toate caietele, notitele, hartiutele si fisele posibile.
Impreuna, eram de-a dreptul redutabile.
Am creat echipa de handbal a clasei... am facut impreuna prima mamaliguta cu branza... si primele bezele... am fost la petreceri... ne-am povestit primele saruturi si primele deceptii... am invatat ce-nseamna incredere, strategie, sansa, ghinion, a insela, a reusi, a straluci...
Dar ce n-am facut!
Am reusit performanta sa crestem, fara sa ne pierdem pe drum.
In ciuda tuturor incercarilor, pentru ca, hai sa ne-ntelegem, nu vorbim de povesti cu zane.
Am avut si momentele noastre de intunecare.
Numai ca le-am depasit. Asa am sustinut mereu.
Acum suntem femei in toata firea si am avea nevoie sa modelam impreuna albusul unor situatii solicitante. Sa-l batem, sa-l punem in tava si sa coacem ceva bun.
Bezele?
O sa aflam suficient de repede, pentru ca intermezzoul nostru e scurt.
O zi, atat.
Atat ne lasa lumea de care suntem obligate sa tinem cont.
Si propriile noastre sentimente de vinovatie.
Ziua de azi. Miercuri."