In raspar cu zgomotul si furia din poezia contemporana, - cuantele - aparent minimaliste ale poeziei lui Carmen Maria-Mecu tradeaza o mare nevoie de puritate si o credinta discreta, dar tenace in Poezie. "Puritatea" nu e deloc o vorba-n vint: personajul-confident al acestor poeme este un... inorog (apelat "ino") simbol al puritatii si inocentei devalorizate; trimiterea la The Last Unicorn de Peter Beagle se impune aproape de la sine. Tonul confidential, reflexiv in fond, configureaza, cu gratia delicata a artei naive (totusi sofisticate!) si a poeziei extrem orientale, un spatiu al intimitatii populat de obiecte si stari familiare: o identitate personala, in ultima instanta. Ceea ce rezulta din explorarea "miraculoasei banalitati" a existentei - interioare sau domestice - e un flux poematic fara virsta, sau avind toate virstele deodata, care face diferenta fara sa violenteze, cu o delicatete a perceptiei si o bunatate generoasa a privirii pe care ar trebui, probabil, sa le reinvatam. - Paul Cernat