Figura reprezentativa a filosofiei juridice romanesti din perioada interbelica, Mircea Djuvara (1886-1944) a fost profesor de Drept si Enciclopedia filosofica a dreptului la Facultatea de Drept din Bucuresti (1920-1944). Consecvent ideii de drept rational, el marturiseste ca face, pe calea dreptului, o noua introducere la Kant, la un Kant trecut prin Fichte si Hegel, adaptat temelor stiintei contemporane.
Fundamentul intregii constructii filosofico-juridice a lui Mircea Djuvara il constituie tocmai distinctia pe care o face intre dreptul rational si cel pozitiv. Dreptul, ca si oricare alta disciplina noologica, nu poate fi inteles in temeiurile si rosturile sale adanci, decat in cadrul unei largi si profunde considerari filosofice.
Filosoful Mircea Djuvara a elaborat o noua tabela a categoriilor filosofico-juridice sporind "nelimitat numarul categoriilor, dizolvand in complexe de relatii si instaurand un fel de omniprezenta a ratiunii, creatoare atat a formei cat si a materiei cunostintelor". Alaturi de categoriile filosofice, el a elaborat si o clasificare a stiintelor depasind in multe privinte ierarhia stiintelor   realizata de Auguste Comte.
Mircea Djuvara ramane in istoria filosofiei romanesti ca "uno dei grandi pensatori contemporanei nel campo della filosofia giuridica" (unul dintre cei mai mari ganditori contemporani in domeniul filosofiei dreptului), cum bine l-a caracterizat filosoful italian Georgio Del Vecchio.