„Rar mi-a fost dat, in ultima vreme, sa citesc ceva mai viu si mai vibrant, mai uman si mai firesc, mai arzator, mai dramatic, mai curgator si mai abrupt, mai vesel si mai trist, mai suculent, mai poznas, mai poetic, mai ame- si amutitor. si rar am vazut, de cand sunt editor de carte, un asemenea talent in (orgolioasa) desfasurare.
Dan Alexe nu tine neaparat sa se aseze in albia unui gust impus de critica, a unei tendinte, a unei mode. Da impresia ca scrie ca sa-si faca siesi o placere – si cred ca si-o face. Il intereseaza prea putin daca textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o rastignire. Dan Alexe scrie in temeiul unei inzestrari formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele si al unei pofte navalnice, aproape carnale, de-a face literatura din orice. Ii place sa astearna povesti. Ii place la nebunie. Dar il banuiesc ca-i place si sa ghiceasca reactia cititorului.
Stupoare, jubilatie, rusine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, cainta – toate acestea sunt forme de feedback la cele 33 de texte din Miros de roscata amara. O singura reactie lipseste: indiferenta.“ (Radu PARASCHIVESCU) Fragment din carte:

"Karma de trei parale

Doar pentru a deruta, voi spune ca si eu gresesc uneori... desi raspunsul corect ar fi ca nu.
In ziua aia trebuia sa merg cu trenul la oras, la facultate. Aveam bagaje putine, dar multe carti, par lung, aroganta bine controlata: semanam cu arhetipul meu inca nerontait.
Cand am intrat in compartiment, fata aia frumoasa isi lipise fruntea de fereastra si parea ca sta la panda, desi pe peron nu se vedeau decat niste amarati de soldati care racneau ocari spre alti tampiti in uniforma, ce urcasera dupa mine si se risipisera prin tren. Doi intrasera in compartiment inaintea mea si injurau ca nu puteau deschide fereastra. Au iesit in fuga si au tropait spre capatul culoarului ca sa-si strige si ei mascarile, dar trenul s-a scuturat si a pornit, asa ca n-au apucat sa urle decat la copaci si la vacile din ce in ce mai rapide.
Locul din fata ei, la fereastra, era gol. Mi-a placut imediat, cum trebuie sa-ti placa la o femeie, felul in care ii cadea parul pe umeri si cum ii odihneau mainile cam mari pe cartea din poala. M-am pus si eu sa citesc ostentativ in fata ei, sa zicem Heidegger in germana, sau Sestov in ruseste, vicioase tehnici de seductie ce-mi venisera natural in prima tinerete, dupa ce se deschisese in mine Vorba. Cu coperta, desigur, bine in evidenta...
Din cand in cand mai schimbam vorbe in polona cu un cotcar care se intorcea la el, la Wroclaw, si vindea sapunuri prin tren... Toate astea fara sa ma uit prea mult la ea. "