Titlu disponibil fara autograful autorului!

Pentru Lucian Boia, democratia efectiva – cea care presupune, in acelasi timp si fara vreo restrictie, suveranitatea poporului, libertatea si egalitatea – nu exista si nu va exista niciodata. Altfel spus: democratia este un mit. Ea este un proiect utopic, care a jucat un rol-cheie in evolutiile ultimelor doua secole, materializandu-se intr-un mod fatalmente incom-plet, cu mai mult sau mai putin succes, intr-o varietate de constructii politice: modelul american si modelul francez, democratia occidentala si democratia comunista etc. Simbolurile si realitatea nu trebuie confundate. Cuvintele ascund uneori sensul real al lucrurilor. Asa se intampla cu termeni precum absolutism, democratie, stanga, dreapta, comunism, extrema dreapta. Lucian Boia il invita pe cititor la o decriptare lipsita de prejudecati a conceptelor al caror continut se vadeste a fi foarte adesea diferit de aparente.

„Dezamagitii democratiei ar proceda cu totul gresit daca ar porni in cautarea altor utopii, presupunandu-le mai performante, si cu speranta ca acelea vor institui, in sfarsit, dreptatea perfecta si fericirea generala. Consumata cu moderatie, utopia e un stimulent absolut necesar; fara o doza de gandire utopica, lumea n-ar ramane decat materie, teren de joc pentru instinctele primare. Dar abuzul de utopie e periculos: experimentul comunist trebuie privit sub acest aspect ca un avertisment. Capcana cea mai perfida a istoriei este linia, din nefericire invizibila, care separa realizabilul de irealizabil (sau, si mai rau, de materializarile monstruoase). Este legitim sa cerem mult democratiei. Dar sa nu-i cerem prea mult.“ (Lucian BOIA)

Fragment din carte:

"Daca libertatea si egalitatea prezinta fiecare dintre ele dificultati uneori de nerezolvat, o societate libera si egalitara totodata atinge imposibilitatea absoluta. Tandemul „libertate—egalitate" functioneaza intr-un fel cu totul special. In doza restransa, cele doua principii se sustin reciproc. in absenta oricarei libertati, egalitatea nu ar fi decat o forma de sclavie: sclavii sunt egali intre ei. in absenta oricarei expresii de egalitate, libertatea i-ar zdrobi pe cei mai putin puternici. Dar, pe masura ce cresc dozele, intervine un fel de respingere. Iar in doza maxima, unul dintre cele doua principii ar sfarsi prin a-l inghiti complet pe celalalt. In conditiile unei libertati fara limite, orice urma de egalitate ar disparea. O lume libera n-are nici cea mai mica sansa de a deveni egalitara, asa cum gresit credea Marx. Egalitatea nu e data, ci impusa. Daca ar fi posibil sa se construiasca o societate pe deplin egalitara, aceasta ar elimina complet libertatea.
Cazurile extreme mentionate sunt evident modele abstracte; o societate absolut egala sau libera nu are cum sa existe. Se poate totusi merge mai mult sau mai putin departe in una dintre cele doua directii. Liberalismul „salbatic" al primei revolutii industriale este tipic pentru prima tendinta. Acumularea bogatiilor trecea cu mult inaintea justitiei sociale. „Imbogatiti-va!" — acest indemn cam cinic al lui Guizot exprima o intreaga filozofie. Ramanea doar sa nu mori de inanitie inainte de a deveni bogat. In ce priveste a doua tendinta, materializarea cea mai avansata apartine comunismului: egalitatea, de altfel destul de relativa, pe care a instaurat-o prin abolirea proprietatii private n-a putut fi mentinuta decat cu pretul omniprezentei partidului unic si statului totalitar. O data dictatura rasturnata, viata si-a reluat drepturile, cu reintoarcerea la proprietatea privata si la inegalitatile corespunzatoare. "