Da, e criza, dar noi avem samanta vesniciei, sa stam in alb de nea in noaptea privegherii, sa alegem bobul crestat cu "Tatal nostru" si El va da cununa anului ce vine, cu ploi line, cu ape ce-l fac sa rodeasca insutit. Ana a reusit sa inmulteasca bobul uscat cu caldura apei din lacrima pocaintei, nici noua nu ne este straina: rugati-L pe Cel ce s-a nascut din nastrapa rodirii Sale, sa lumineze acest veac pentru ca toti sa vada sensul eshatologic al existentei, unicul sens, care nu se masoara in lichiditati, ci in smerenie, rabdare, ascultare si priveghere pentru toti cei care si-au inchis urechile lor si nu mai aud nici susurul de sus, dar acum nici zornaitul de jos. Sa ne rugam ca lumea sa dobandeasca oameni si nu "dominus ac deus". Caut un om, ce frumos! Iata, se gateste pestera, ieslea isi schimba paiele si ei isi ingramadesc ziduri. Fiti buni! Rugaciunea trece peste ziduri si daca e multa le darama si acesta este sensul existentei noastre: sa ne rugam ca sfarsitul sa nu ne gaseasca dormind, ci priveghind si cantand Celui care atunci cand e de trebuinta si spre mantuire, ne trimite paine din cer si apa din stanca seaca, nu facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii - Hristos - sensul existentei tuturor.