“Caragiale este unul dintre acei scriitori meniti sa starneasca neistovite comentarii, dupa unghiurile neasteptate de perspectiva pe care si le vor insusi generatiile succesive. Aceasta este soarta glorioasa a scriitorului „cu mesaj", fie chiar cu un „mesaj" indirect, cum a fost marele ironist, care n-a daruit societatii romanesti nimic altceva decat o oglinda perfida pentru chipurile ei nefardate. Posteritatea, fata de un asemenea scriitor, e o continua replica, cu jocul de oglinzi intors asupra-i, ca un omagiu de reciprocitate.” (Serban Cioculescu)
Fragment din schita “Bubico”:
“Bubico (impacient): Ham! Ham!
„Ah! suspin eu in adanc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe sa lapaie, si lapaie, si lapaie, pana cand un pasajer se arata la usa compartimentului nostru, uitandu-se-nauntru. Bubico se opreste din lapait si se porneste sa latre ca o fiara, cu ochii holbati si muscand sec si clantanind din dinti, si tusind, si...
„Vedea-te-as la Babes, jigaraie indracita!" gandesc eu, si prin mintea mea incep sa treaca fel de fel de idei, care care mai cruda si mai infama.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarna iar lapte-n pahar si bea si dumneaei. Eu simt cum ma navalesc, din ce in ce mai irezistibile, ideile negre
- A propos, zic eu, madam, vorbeati adineaori de Bismark... al...
- Al ofiterului Papadopolinii...
- Ei! ce e Bismark?
- Un dulau de curte... Era sa mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o catelusa, Zambilica, foarte frumusica! sade alaturi de mine; suntem prietene; si dumnealui (arata pe Bitbico:), curte teribila! (catre Bubico:) Craiule!... (catre mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoacal i-am spus, cand l-a dus afara de dimineata — ca nu stii ce curat e! — zic: „Baga de seama sa nu scape, sa se duca iar la Papadopolina, ca-l rupe Bismark... dulaul ofiterului, care sade cu chirie la ea (tuseste cu mult inteles). Eu nu stiu ce faceam pan casa, cand auz afara chelalaituri si tipete... Strig: „Bubico! Bubico! unde e baiatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brate; d-abia-l scosesera ea si Papadopolina, si soldatul ofiterului din gura dulaului. Ce sa-l vezi?... tavalit, lesinat si moale ca o carpa. Zic: „Vai de mine! Moare baiatul!" Stropeste-l cu apa! Da-i cu odicolon la nas!... Ce-am patimit, numai eu stiu... Doua saptamani a zacut... Am adus si doftor. Da-n sfarsit, slava Domnului! a scapat...”