Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1
Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1
Romanul Monstri obisnuiti este primul volum din Trilogia Inzestratilor
Anglia, 1882, Londra victoriana
Fragment din cartea "Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1" de J. M. Miro:
"Charlie a aruncat o privire fugara spre strada, spre nalucile care treceau in rotocoale pe langa ei. Tare erau frumoase. Dar ceva nu era in regula; nu-i placea cat de usor iti puteau fura mintile.
- Haide, a zis el, luand-o prin cealalta parte si furisandu-se cu bagare de seama pe langa morti.
Dar pe toata strada napadita de buruieni pluteau spirite, ca un zid de ceata ce se ridica fierbinte, frematand, deasupra pavelelor, si nu le era usor sa-i ocoleasca.
Cand au ajuns la capatul strazii, Charlie s-a intors si a privit in urma. Ceata mortilor se adunase toata in jurul orsinei. De parc-ar fi asteptat.
Au trecut in graba mai departe. Au ocolit cat de mult au putut baltoacele intunecate. In apa mica zaceau mereu obiecte ciudate, tot soiul de amintiri, o fotografie decolorata, un pantof de copil. Charlie se temea sa nu se rataceasca, dar nu stia ce altceva sa faca. Orasul semana cu Londra in care fusesera ei, dar era si diferit, era plin de alei si de curti despre care el nu stia sigur daca existau pe adevarata Nickel Street. Cladirile frematau pe alocuri, uneori pareau noi, alteori naruite, alteori cu totul disparute si inlocuite de cladiri stravechi din lemn. Era de parca orasul ar fi fost un vis desprins din toate trecuturile sale.
Charlie l-a dus pe Marlowe spre raul cel mare. Malul indepartat a disparut in ceata. Acolo unde-ar fi trebuit sa fie Blackfriars Bridge erau doar un dig si-o scara alunecoasa si stramba din lemn care ducea la un ponton. Apa arata ciudat, neagra, deasa precum cerneala. Charlie s-a intors pe loc, nedumerit, si a privit de-a lungul raului. Nu era niciun pod.
In schimb, a vazut tarandu-se pe suprafata apei barcute care se miscau incet, impinse de vaslele unor siluete singuratice, invaluite in mantale, la pupa. Daca erau pasageri la bord, erau spirite - care nu se vedeau de la distanta aceea insa barcagiii insisi erau din carne si oase, cu glugi negre, si pareau reci si cruzi. Charlie l-a tras repede pe Marlowe de pe margine apucandu-l de umar. Si-a adus amirte de avertismentul lui Berghast: Sunt aratari si mai rele in lumea aceea decat Jacob Marber.
S-a uitat pe harta ca sa-si dea seama unde erau si a aruncat o privire spre catedrala, spre domul ei negru, plin de muschi, apoi l-a condus sovaielnic pe Marlowe spre est, pe-o strada plina de nasturei. Pasii le pleoscaiau usor in timp ce mergeau. Felinarele cu gaz din colturile
Anglia, 1882, Londra victoriana
Charlie Ovid are saisprezece ani si, in ciuda unei vieti pline de violenta, pe trupul lui nu se afla nici macar o cicatrice. Corpul i se vindeca singur, fie ca vrea, fie ca nu. Marlowe, un copil gasit intr-un vagon de marfa, straluceste cu o lumina albastruie si are puteri tamaduitoare. Cand doi detectivi veterani sunt recrutati pentru a-i escorta in siguranta spre nord, ei sunt fortati sa se confrunte cu marginile intunecate ale monstruosului. Ceea ce urmeaza este o calatorie care porneste pe strazile Londrei si se incheie la o stranie mosie din suburbiile Edinburghului, unde s-au adunat si alti copii cu puteri speciale. Aici, lumea mortilor si lumea celor vii ameninta sa se ciocneasca. Pe masura ce secretele din cadrul Institutului se dezvaluie, Marlowe, Charlie si restul Inzestratilor vor descoperi adevarul despre abilitatile lor si despre natura fortei care ii urmareste. Si ca cei mai rai monstri vin uneori cu cele mai dulci daruri.
Trilogia Inzestratilor I
O carte despre viata si moarte, despre magie si monstri. - BookPage
O carte despre viata si moarte, despre magie si monstri. - BookPage
Asemenea romanelor lui Charles Dickens ori Mark Twain ori a altor carti citite in copilarie, Monstri obisnuiti va ramane langa tine multa vreme dupa ce l-ai citit. Fiindca e facut din aceleasi ingrediente, loveste cititorii in aceleasi locuri, dar cu forta pe care a adus-o literatura fantasy moderna. - Marian Coman, redactor-sef Armada
Fragment din cartea "Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1" de J. M. Miro:
"Charlie a aruncat o privire fugara spre strada, spre nalucile care treceau in rotocoale pe langa ei. Tare erau frumoase. Dar ceva nu era in regula; nu-i placea cat de usor iti puteau fura mintile.
- Haide, a zis el, luand-o prin cealalta parte si furisandu-se cu bagare de seama pe langa morti.
Dar pe toata strada napadita de buruieni pluteau spirite, ca un zid de ceata ce se ridica fierbinte, frematand, deasupra pavelelor, si nu le era usor sa-i ocoleasca.
Cand au ajuns la capatul strazii, Charlie s-a intors si a privit in urma. Ceata mortilor se adunase toata in jurul orsinei. De parc-ar fi asteptat.
Au trecut in graba mai departe. Au ocolit cat de mult au putut baltoacele intunecate. In apa mica zaceau mereu obiecte ciudate, tot soiul de amintiri, o fotografie decolorata, un pantof de copil. Charlie se temea sa nu se rataceasca, dar nu stia ce altceva sa faca. Orasul semana cu Londra in care fusesera ei, dar era si diferit, era plin de alei si de curti despre care el nu stia sigur daca existau pe adevarata Nickel Street. Cladirile frematau pe alocuri, uneori pareau noi, alteori naruite, alteori cu totul disparute si inlocuite de cladiri stravechi din lemn. Era de parca orasul ar fi fost un vis desprins din toate trecuturile sale.
Charlie l-a dus pe Marlowe spre raul cel mare. Malul indepartat a disparut in ceata. Acolo unde-ar fi trebuit sa fie Blackfriars Bridge erau doar un dig si-o scara alunecoasa si stramba din lemn care ducea la un ponton. Apa arata ciudat, neagra, deasa precum cerneala. Charlie s-a intors pe loc, nedumerit, si a privit de-a lungul raului. Nu era niciun pod.
In schimb, a vazut tarandu-se pe suprafata apei barcute care se miscau incet, impinse de vaslele unor siluete singuratice, invaluite in mantale, la pupa. Daca erau pasageri la bord, erau spirite - care nu se vedeau de la distanta aceea insa barcagiii insisi erau din carne si oase, cu glugi negre, si pareau reci si cruzi. Charlie l-a tras repede pe Marlowe de pe margine apucandu-l de umar. Si-a adus amirte de avertismentul lui Berghast: Sunt aratari si mai rele in lumea aceea decat Jacob Marber.
S-a uitat pe harta ca sa-si dea seama unde erau si a aruncat o privire spre catedrala, spre domul ei negru, plin de muschi, apoi l-a condus sovaielnic pe Marlowe spre est, pe-o strada plina de nasturei. Pasii le pleoscaiau usor in timp ce mergeau. Felinarele cu gaz din colturile
strazilor erau aprinse si aruncau cate-o cununa de lumina slaba, iar Charlie a avut din nou acel simtamant ciudat, aproape cunoscut.
Au cotit pe-o alee acoperita si au trecut pe langa plante agatatoare, apoi printr-o curte plina cu apa rece care le ajungea pana la genunchi. Din apa se ridica o straduta pietruita, iar ei s-au oprit, si-au stors hainele si au incercat sa se usuce.
In tot acel timp, ceturile mortilor pluteau dincolo de gura aleii.
- De cand mergem? a intrebat Marlowe, intr-o soapta abia auzita.
Dar Charlie nu stia. Lumina nu se schimba niciodata. Parea ca in lumea aceea nu existau noapte si zi. A inlaturat cu pantoful un muschi moale de pe o prispa, s-a asezat si si-a trecut o mana peste fata. Era obosit. Pe aleea unde s-au oprit era sprijinita de-un perete o roata ru-ginita imbracata in fier si-o fereastra sparta cu cioburi ascutite ca niste colti. Era pravalia unui dogar; deasupra usii era atarnata o pancarta, ascunsa de buruieni si de murdarie. In timp ce se aseza, a scos inelul care fusese al mamei lui, l-a tinut in palma si l-a privit tinta.
Iar in clipa aceea, l-a coplesit simtamantul de rau. Era teama pura, panica. Ii bubuia inima. A strans inelul in pumn, a privit spre Marlowe si a vazut aceeasi groaza intiparita pe fata baiatului, apoi si-a indreptat privirea spre ceturi si a ascultat. S-a ridicat in picioare, iar Marlowe i-a tinut isonul si a incercat repede, in tacere, sa deschida usa pravaliei dogarului. S-a deschis incet, dar in intunericul de dincolo de ea nu vedeau nimic. El si Marlowe au intrat pleoscaind usor, au inchis usa si si-au tinut rasuflarea.
Ce-o fi fost? Charlie isi simtea sangele navalindu-i in cap. A pus o mana strans pe clanta, tinand usa inchisa, iar privirea-i era atintita asupra ferestrei sparte din dreapta lui. Marlowe statea in apa, tinandu-se de coate si tremurand.
Atunci l-au auzit: un racait pe alee, de parc-ar fi tarat cineva o ranga din metal. Se apropia. Ceva mare si negru a trecut pe langa fereastra. S-a auzit un fornait usor, de parca o fiara ar fi scurmat prin locul in care fusesera ei cu doar cateva clipe inainte. Apoi un zdranganit, un pleoscait; iar racaitul s-a indepartat incetul cu Incetul, pana cand au ramas doar tacerea si lipaitul usor al apei undeva in intunericul ce se intindea."
Au cotit pe-o alee acoperita si au trecut pe langa plante agatatoare, apoi printr-o curte plina cu apa rece care le ajungea pana la genunchi. Din apa se ridica o straduta pietruita, iar ei s-au oprit, si-au stors hainele si au incercat sa se usuce.
In tot acel timp, ceturile mortilor pluteau dincolo de gura aleii.
- De cand mergem? a intrebat Marlowe, intr-o soapta abia auzita.
Dar Charlie nu stia. Lumina nu se schimba niciodata. Parea ca in lumea aceea nu existau noapte si zi. A inlaturat cu pantoful un muschi moale de pe o prispa, s-a asezat si si-a trecut o mana peste fata. Era obosit. Pe aleea unde s-au oprit era sprijinita de-un perete o roata ru-ginita imbracata in fier si-o fereastra sparta cu cioburi ascutite ca niste colti. Era pravalia unui dogar; deasupra usii era atarnata o pancarta, ascunsa de buruieni si de murdarie. In timp ce se aseza, a scos inelul care fusese al mamei lui, l-a tinut in palma si l-a privit tinta.
Iar in clipa aceea, l-a coplesit simtamantul de rau. Era teama pura, panica. Ii bubuia inima. A strans inelul in pumn, a privit spre Marlowe si a vazut aceeasi groaza intiparita pe fata baiatului, apoi si-a indreptat privirea spre ceturi si a ascultat. S-a ridicat in picioare, iar Marlowe i-a tinut isonul si a incercat repede, in tacere, sa deschida usa pravaliei dogarului. S-a deschis incet, dar in intunericul de dincolo de ea nu vedeau nimic. El si Marlowe au intrat pleoscaind usor, au inchis usa si si-au tinut rasuflarea.
Ce-o fi fost? Charlie isi simtea sangele navalindu-i in cap. A pus o mana strans pe clanta, tinand usa inchisa, iar privirea-i era atintita asupra ferestrei sparte din dreapta lui. Marlowe statea in apa, tinandu-se de coate si tremurand.
Atunci l-au auzit: un racait pe alee, de parc-ar fi tarat cineva o ranga din metal. Se apropia. Ceva mare si negru a trecut pe langa fereastra. S-a auzit un fornait usor, de parca o fiara ar fi scurmat prin locul in care fusesera ei cu doar cateva clipe inainte. Apoi un zdranganit, un pleoscait; iar racaitul s-a indepartat incetul cu Incetul, pana cand au ramas doar tacerea si lipaitul usor al apei undeva in intunericul ce se intindea."
PRP: 84.56 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
67.65Lei
67.65Lei
84.56 LeiPrimești 67 puncte
In stoc
Comandă până la 14:00:
Estimare livrare luni, 17 noiembrie - marti, 18 noiembrie
Descrierea produsului
Romanul Monstri obisnuiti este primul volum din Trilogia Inzestratilor
Anglia, 1882, Londra victoriana
Fragment din cartea "Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1" de J. M. Miro:
"Charlie a aruncat o privire fugara spre strada, spre nalucile care treceau in rotocoale pe langa ei. Tare erau frumoase. Dar ceva nu era in regula; nu-i placea cat de usor iti puteau fura mintile.
- Haide, a zis el, luand-o prin cealalta parte si furisandu-se cu bagare de seama pe langa morti.
Dar pe toata strada napadita de buruieni pluteau spirite, ca un zid de ceata ce se ridica fierbinte, frematand, deasupra pavelelor, si nu le era usor sa-i ocoleasca.
Cand au ajuns la capatul strazii, Charlie s-a intors si a privit in urma. Ceata mortilor se adunase toata in jurul orsinei. De parc-ar fi asteptat.
Au trecut in graba mai departe. Au ocolit cat de mult au putut baltoacele intunecate. In apa mica zaceau mereu obiecte ciudate, tot soiul de amintiri, o fotografie decolorata, un pantof de copil. Charlie se temea sa nu se rataceasca, dar nu stia ce altceva sa faca. Orasul semana cu Londra in care fusesera ei, dar era si diferit, era plin de alei si de curti despre care el nu stia sigur daca existau pe adevarata Nickel Street. Cladirile frematau pe alocuri, uneori pareau noi, alteori naruite, alteori cu totul disparute si inlocuite de cladiri stravechi din lemn. Era de parca orasul ar fi fost un vis desprins din toate trecuturile sale.
Charlie l-a dus pe Marlowe spre raul cel mare. Malul indepartat a disparut in ceata. Acolo unde-ar fi trebuit sa fie Blackfriars Bridge erau doar un dig si-o scara alunecoasa si stramba din lemn care ducea la un ponton. Apa arata ciudat, neagra, deasa precum cerneala. Charlie s-a intors pe loc, nedumerit, si a privit de-a lungul raului. Nu era niciun pod.
In schimb, a vazut tarandu-se pe suprafata apei barcute care se miscau incet, impinse de vaslele unor siluete singuratice, invaluite in mantale, la pupa. Daca erau pasageri la bord, erau spirite - care nu se vedeau de la distanta aceea insa barcagiii insisi erau din carne si oase, cu glugi negre, si pareau reci si cruzi. Charlie l-a tras repede pe Marlowe de pe margine apucandu-l de umar. Si-a adus amirte de avertismentul lui Berghast: Sunt aratari si mai rele in lumea aceea decat Jacob Marber.
S-a uitat pe harta ca sa-si dea seama unde erau si a aruncat o privire spre catedrala, spre domul ei negru, plin de muschi, apoi l-a condus sovaielnic pe Marlowe spre est, pe-o strada plina de nasturei. Pasii le pleoscaiau usor in timp ce mergeau. Felinarele cu gaz din colturile
Anglia, 1882, Londra victoriana
Charlie Ovid are saisprezece ani si, in ciuda unei vieti pline de violenta, pe trupul lui nu se afla nici macar o cicatrice. Corpul i se vindeca singur, fie ca vrea, fie ca nu. Marlowe, un copil gasit intr-un vagon de marfa, straluceste cu o lumina albastruie si are puteri tamaduitoare. Cand doi detectivi veterani sunt recrutati pentru a-i escorta in siguranta spre nord, ei sunt fortati sa se confrunte cu marginile intunecate ale monstruosului. Ceea ce urmeaza este o calatorie care porneste pe strazile Londrei si se incheie la o stranie mosie din suburbiile Edinburghului, unde s-au adunat si alti copii cu puteri speciale. Aici, lumea mortilor si lumea celor vii ameninta sa se ciocneasca. Pe masura ce secretele din cadrul Institutului se dezvaluie, Marlowe, Charlie si restul Inzestratilor vor descoperi adevarul despre abilitatile lor si despre natura fortei care ii urmareste. Si ca cei mai rai monstri vin uneori cu cele mai dulci daruri.
Trilogia Inzestratilor I
O carte despre viata si moarte, despre magie si monstri. - BookPage
O carte despre viata si moarte, despre magie si monstri. - BookPage
Asemenea romanelor lui Charles Dickens ori Mark Twain ori a altor carti citite in copilarie, Monstri obisnuiti va ramane langa tine multa vreme dupa ce l-ai citit. Fiindca e facut din aceleasi ingrediente, loveste cititorii in aceleasi locuri, dar cu forta pe care a adus-o literatura fantasy moderna. - Marian Coman, redactor-sef Armada
Fragment din cartea "Monstri obisnuiti. Trilogia Inzestratilor Vol.1" de J. M. Miro:
"Charlie a aruncat o privire fugara spre strada, spre nalucile care treceau in rotocoale pe langa ei. Tare erau frumoase. Dar ceva nu era in regula; nu-i placea cat de usor iti puteau fura mintile.
- Haide, a zis el, luand-o prin cealalta parte si furisandu-se cu bagare de seama pe langa morti.
Dar pe toata strada napadita de buruieni pluteau spirite, ca un zid de ceata ce se ridica fierbinte, frematand, deasupra pavelelor, si nu le era usor sa-i ocoleasca.
Cand au ajuns la capatul strazii, Charlie s-a intors si a privit in urma. Ceata mortilor se adunase toata in jurul orsinei. De parc-ar fi asteptat.
Au trecut in graba mai departe. Au ocolit cat de mult au putut baltoacele intunecate. In apa mica zaceau mereu obiecte ciudate, tot soiul de amintiri, o fotografie decolorata, un pantof de copil. Charlie se temea sa nu se rataceasca, dar nu stia ce altceva sa faca. Orasul semana cu Londra in care fusesera ei, dar era si diferit, era plin de alei si de curti despre care el nu stia sigur daca existau pe adevarata Nickel Street. Cladirile frematau pe alocuri, uneori pareau noi, alteori naruite, alteori cu totul disparute si inlocuite de cladiri stravechi din lemn. Era de parca orasul ar fi fost un vis desprins din toate trecuturile sale.
Charlie l-a dus pe Marlowe spre raul cel mare. Malul indepartat a disparut in ceata. Acolo unde-ar fi trebuit sa fie Blackfriars Bridge erau doar un dig si-o scara alunecoasa si stramba din lemn care ducea la un ponton. Apa arata ciudat, neagra, deasa precum cerneala. Charlie s-a intors pe loc, nedumerit, si a privit de-a lungul raului. Nu era niciun pod.
In schimb, a vazut tarandu-se pe suprafata apei barcute care se miscau incet, impinse de vaslele unor siluete singuratice, invaluite in mantale, la pupa. Daca erau pasageri la bord, erau spirite - care nu se vedeau de la distanta aceea insa barcagiii insisi erau din carne si oase, cu glugi negre, si pareau reci si cruzi. Charlie l-a tras repede pe Marlowe de pe margine apucandu-l de umar. Si-a adus amirte de avertismentul lui Berghast: Sunt aratari si mai rele in lumea aceea decat Jacob Marber.
S-a uitat pe harta ca sa-si dea seama unde erau si a aruncat o privire spre catedrala, spre domul ei negru, plin de muschi, apoi l-a condus sovaielnic pe Marlowe spre est, pe-o strada plina de nasturei. Pasii le pleoscaiau usor in timp ce mergeau. Felinarele cu gaz din colturile
strazilor erau aprinse si aruncau cate-o cununa de lumina slaba, iar Charlie a avut din nou acel simtamant ciudat, aproape cunoscut.
Au cotit pe-o alee acoperita si au trecut pe langa plante agatatoare, apoi printr-o curte plina cu apa rece care le ajungea pana la genunchi. Din apa se ridica o straduta pietruita, iar ei s-au oprit, si-au stors hainele si au incercat sa se usuce.
In tot acel timp, ceturile mortilor pluteau dincolo de gura aleii.
- De cand mergem? a intrebat Marlowe, intr-o soapta abia auzita.
Dar Charlie nu stia. Lumina nu se schimba niciodata. Parea ca in lumea aceea nu existau noapte si zi. A inlaturat cu pantoful un muschi moale de pe o prispa, s-a asezat si si-a trecut o mana peste fata. Era obosit. Pe aleea unde s-au oprit era sprijinita de-un perete o roata ru-ginita imbracata in fier si-o fereastra sparta cu cioburi ascutite ca niste colti. Era pravalia unui dogar; deasupra usii era atarnata o pancarta, ascunsa de buruieni si de murdarie. In timp ce se aseza, a scos inelul care fusese al mamei lui, l-a tinut in palma si l-a privit tinta.
Iar in clipa aceea, l-a coplesit simtamantul de rau. Era teama pura, panica. Ii bubuia inima. A strans inelul in pumn, a privit spre Marlowe si a vazut aceeasi groaza intiparita pe fata baiatului, apoi si-a indreptat privirea spre ceturi si a ascultat. S-a ridicat in picioare, iar Marlowe i-a tinut isonul si a incercat repede, in tacere, sa deschida usa pravaliei dogarului. S-a deschis incet, dar in intunericul de dincolo de ea nu vedeau nimic. El si Marlowe au intrat pleoscaind usor, au inchis usa si si-au tinut rasuflarea.
Ce-o fi fost? Charlie isi simtea sangele navalindu-i in cap. A pus o mana strans pe clanta, tinand usa inchisa, iar privirea-i era atintita asupra ferestrei sparte din dreapta lui. Marlowe statea in apa, tinandu-se de coate si tremurand.
Atunci l-au auzit: un racait pe alee, de parc-ar fi tarat cineva o ranga din metal. Se apropia. Ceva mare si negru a trecut pe langa fereastra. S-a auzit un fornait usor, de parca o fiara ar fi scurmat prin locul in care fusesera ei cu doar cateva clipe inainte. Apoi un zdranganit, un pleoscait; iar racaitul s-a indepartat incetul cu Incetul, pana cand au ramas doar tacerea si lipaitul usor al apei undeva in intunericul ce se intindea."
Au cotit pe-o alee acoperita si au trecut pe langa plante agatatoare, apoi printr-o curte plina cu apa rece care le ajungea pana la genunchi. Din apa se ridica o straduta pietruita, iar ei s-au oprit, si-au stors hainele si au incercat sa se usuce.
In tot acel timp, ceturile mortilor pluteau dincolo de gura aleii.
- De cand mergem? a intrebat Marlowe, intr-o soapta abia auzita.
Dar Charlie nu stia. Lumina nu se schimba niciodata. Parea ca in lumea aceea nu existau noapte si zi. A inlaturat cu pantoful un muschi moale de pe o prispa, s-a asezat si si-a trecut o mana peste fata. Era obosit. Pe aleea unde s-au oprit era sprijinita de-un perete o roata ru-ginita imbracata in fier si-o fereastra sparta cu cioburi ascutite ca niste colti. Era pravalia unui dogar; deasupra usii era atarnata o pancarta, ascunsa de buruieni si de murdarie. In timp ce se aseza, a scos inelul care fusese al mamei lui, l-a tinut in palma si l-a privit tinta.
Iar in clipa aceea, l-a coplesit simtamantul de rau. Era teama pura, panica. Ii bubuia inima. A strans inelul in pumn, a privit spre Marlowe si a vazut aceeasi groaza intiparita pe fata baiatului, apoi si-a indreptat privirea spre ceturi si a ascultat. S-a ridicat in picioare, iar Marlowe i-a tinut isonul si a incercat repede, in tacere, sa deschida usa pravaliei dogarului. S-a deschis incet, dar in intunericul de dincolo de ea nu vedeau nimic. El si Marlowe au intrat pleoscaind usor, au inchis usa si si-au tinut rasuflarea.
Ce-o fi fost? Charlie isi simtea sangele navalindu-i in cap. A pus o mana strans pe clanta, tinand usa inchisa, iar privirea-i era atintita asupra ferestrei sparte din dreapta lui. Marlowe statea in apa, tinandu-se de coate si tremurand.
Atunci l-au auzit: un racait pe alee, de parc-ar fi tarat cineva o ranga din metal. Se apropia. Ceva mare si negru a trecut pe langa fereastra. S-a auzit un fornait usor, de parca o fiara ar fi scurmat prin locul in care fusesera ei cu doar cateva clipe inainte. Apoi un zdranganit, un pleoscait; iar racaitul s-a indepartat incetul cu Incetul, pana cand au ramas doar tacerea si lipaitul usor al apei undeva in intunericul ce se intindea."
Detaliile produsului
