In inima sa Mosul Gheorghe simtea atata bucurie, atata multumire, cum numai la sfinti se putea intalni... Nici diavolii nu-l mai ispiteau, nici oamenii nu-l mai suparau, nici gerul nu-l mai putea birui, nici arsita soarelui nu-l ardea, nici foamea nu-l chinuia, nici setea sau osteneala drumului nu-l dobora.
Acelasi a fost intotdeauna. Aceeasi randuiala a avut-o neschimbata. Patruzeci de ani aceeasi pravila, aceeasi mancare, aceeasi haina vara,si iarna, aceeasi fata senina, aceeasi divina pace si bucurie in inima. Mintea lui niciodata nu era pe pamant, ci numai cu Dumnezeu.
Nu intreba pe nimenea despre ceva pamantesc. Nu se interesa cine conduce lumea, tara si Biserica. El traia in afara nevoilor pamantesti, mai presus de bucuriile, ispitele si caderile oamenilor... O icoana vie, o adevarata icoana vie, o culme a evlaviei poporului nostru romanesc.