Aparent, intre Marylin Monroe si Hans Christian Andersen nu este nici o asemanare, desi cuvantul „poveste" ar putea fi un element comun al vietilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, caruia nici mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da afectiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o sa treaca pragul disperarii, care a dus-o la sinucidere. Cu mult inaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost fortata sa se prostitueze de propria ei mama. Insarcinata fiind, a fugit de acasa si s-a casatorit doar pentru a-i oferi copilului ei un camin. Hans Christian Andersen a avut o mama iubitoare, dar pe care alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa si traind intr-o comunitate in care basmele cu personaje fantastice, sarbatorile si procesiunile formau o baza culturala solida, a reusit sa se smulga din noroiul originii sale.

Asemeni vietii lui Marylin si a lui Hans Christian, existenta miilor de copii abandonati, abuzati, traumatizati sau orfani este marcata de fantomele violentelor indurate. Unii reusesc sa le depaseasca, altii nu. De ce, cum, ce-i diferentiaza? Boris Cyrulnik raspunde acestor intrebari prin introducerea unui concept propriu, numit rezilienta. Ce este rezilienta, cum apare, cum se dezvolta, care este rolul sau in evolutia psihica a copilului si, mai tarziu, a adultului, iata temele dezbatute in paginile acestei carti. Rezilienta nu e o minune, nici o reteta a fericirii, „este o strategie de lupta impotriva nefericirii, care ne ajuta sa-i smulgem vietii clipe de placere in ciuda murmurului fantomelor din strafundurile memoriei".