Povestea recenta a relatiilor romano-turce, indeosebi in ultimii 30 de ani, arata ca se poate construi o baza comuna de cooperare cu urmasii fostilor inamici istorici, cand primeaza interesul comun. Ideea de baza pe care o sustin pe parcursul acestei teze este ca factorul economic este decisiv in integrarea minoritatilor. Conditiile economiei de piata creeaza un nou context al relatiilor romano-turce unde competitia nu mai este militara sau interconfesionala, unde mediul de afaceri si initiativa particulara favorizeaza dialogul si interculturalitatea.

 

Exemplul populatiei turce ne arata ca proprietatea si convivialitatea, cooperarea reciproca dintre indivizi si comunitati in vederea realizarii unor obiective comune, permit sa se gaseasca ad hoc formule de coexistenta, care sa depaseasca eventualele asperitati si puncte de divergenta.