Intr-o zi geroasa de decembrie 1840, parizienii ieseau in numar extrem de mare pe strazile orasului pentru a fi martorii momentelor in care trupul lui Napoleon era purtat solemn pe un vas de la Courbevoie catre locul sau final de odihna, din Domul Invalizilor. Intoarcerea corpului neinsufletit al imparatului din insula Sfanta Elena a fost un moment asteptat cu nerabdare de intregul Paris, desi multi se temeau ca amintirile astfel starnite aveau sa serveasca la destabilizarea si mai mare a unei tari care se luptase sa isi recastige ordinea si directia inca de la plecarea lui Napoleon in exil. Alan Forrest ne spune povestea remarcabila a modului in care fiul unui avocat corsican a devenit cel mai puternic om din Europa, un barbat ale carui charisma si mostenire au ramas vii dupa ce a murit, parasit la multe mii de kilometri distanta de tara a carei soarta devenise una cu a lui.

„Forrest prezinta realizarile militare ale lui Napoleon si povestile sale de dragoste devenite legendare pentru a sublinia geniala strategie a corsicanului de a-si indrepta atentia spre construirea unei imagini si a unei mosteniri. Punand accentul pe cladirea mitului napoleonian, Forrest ne ofera o imagine asupra unei personalitati fascinante care ar trebui sa starneasca apetitul cititorilor de a afla mai mult despre acest personaj complex.“ - Publishers Weekly

„Istoric renumit, specializat in istoria moderna a Frantei, Forrest pare cel mai potrivit om care sa scrie o biografie a lui Napoleon.“ - Library Journal

Fragment:

“Cele patru saptamani de campanie care s-au incheiat la Lodi au aratat lumii un mare comandant. A fost samanta si chiar mai mult decat samanta din care vor rasari toate viitoa-rele fapte vitejesti ale lui Napoleon. A ilustrat toate principiile sale: distribuirea originala a trupelor in trei grupuri sau tabere, amplasate la circa 16 kilometri distanta intre ele; concentrarea rapida a trupelor printr-un mars inceput inaintea ivirii zorilor; capturarea unei pozitii centrale, din care sa fie lovite simultan batalioanele dispersate ale inamicului; intreruperea comunicati-ilor oponentului; dispunerea diviziilor de lupta ca o plasa pentru a incercui flancurile adversarilor; retragerea in interiorul plasei pentru a invalui dusmanul; combinarea atacului frontal cu unul surpriza pe flanc; folosirea unei ape curgatoare pentru a masca miscarile indreptate impotriva ariergardei inamice; asigurarea superioritatii fortei angajate pe campul de batalie; si, mai presus de orice, rapiditatea nemaiintalnita a atacului si energia conti-nua, nesfarsita a actiunii."
Daca este sa-i dam crezare lui Wilkinson, atunci nu ne-ar fl greu sa ne imaginam de ce Napoleon a acordat o asemenea importanta bataliei si nici de ce campania din Italia, in general, i-a oferit oportunitati atat de mari pentru a-si cladi reputatia de care avea sa se bucure in Franta atat in ochii Directoratului, cfit si in cei ai opiniei publice. Procesul mitologizarii, caruia avea sa-i dedice o buna parte din energia sa pe tot parcursul carierei, incepuse deja.
Dintre numeroasele sale realizari din Italia, manipularea obila a comunicatiilor si stapanirea perfecta a artei propagandei s-au dovedit a fi cu nimic mai prejos decat calitatile demonstrate pe campul de batalie. Deja poseda abilitati oratorice si stia sa aprecieze la justa valoare importanta crearii tinei imagini de erou, atribute cu care ar fi putut rivaliza cu orice lider politic dintr-o epoca mai recenta si mai bine servita de mijloacele de comunicare in masa. Avea capacitatea de a alege cuvintele potrivite si putea relata o poveste in concordanta cu starea de spirit a publicului larg. Stia sa simta pulsul momentului; in acest sens, ca si in multe altele, s-a dovedit a fi o figura remarcabil de moderna epoca a monarhiilor obsolutiste, a elitelor precis definite si a electoratelor res-ranse. Lucru notabil, de indata ce a ajuns la putere, avea sa inanipuleze lumea artistica, dar si pe cea publicistica, alegand (,maticile concursurilor de creatie, bazandu-se puternic pe jurnalisti si restabilind monopolul Parisului in comertul cu cortea. Dintr-un om care se prezentase in tinerete ca un adevarat fiu al Iluminismului, a ajuns sa controleze presa, fiind prea putin interesat sa incurajeze libertatea de expresie. in 1796, trt Italia, preocuparile sale privind comunicarea cu masele au fost totusi diferite. Dorea sa-si promoveze imaginea publica, sa-si creeze un statut de erou si sa devina o legenda. Considera aceste deziderate personale ca avand un rol militar important In influentarea civililor, in subminarea moralului inamicului in sporirea increderii in sine a trupelor. Propaganda la care o recurs s-a desfasurat atunci, dar si ulterior, pe multiple planuri. Cuvantarile in fata armatei, proclamatiile catre locuitorii oraselor asediate, articolele publicate in ziarul oficial al guvernului, Le Moniteur, toate acestea au facut parte dintr-un proces complementar de autopromovare.”