Inspirat dintr-o veche legenda nipona, romanul al carui narator este Isaku, un copil de noua ani, ne poarta in mijlocul unei comunitati izolate, incremenita in traditii, al carei ritm este dictat de succesiunea anotimpurilor.

Ni se infatiseaza o lume a pauperitatii, unde oamenii de la marginea marii se indeletnicesc cu pescuitul, fac sare, pentru a o vinde in alte sate in schimbul cerealelor, se indragostesc si cad prada geloziei, ducand o viata apasatoare, peste care pluteste mereu nelinistea asteptarii. insa traditia de a atrage prin focurile intrebuintate la facutul sarii vapoarele comerciale, o-fune-sama, ne dezvaluie violenta primitiva a comunitatii care, desi crede in perpetuarea sufletelor celor morti, este obligata sa ucida pentru a supravietui.

 

    Fragment din roman:

 

    „Barbatii care mersesera sa puna capcane pentru iepuri in padure vestira la intoarcerea in sat ca vazusera in vale flori de prun.

    Fiind expus brizei, in sat nu existau pomi fructiferi, iar florile nu se puteau vedea decat mergand pe munte. In dimineata urmatoare, conducatorul satului il insarcina pe unul dintre batranii de vaza din sat sa mearga sa verifice spusele barbatilor, apoi hotari sa se inceteze facutul sarii chiar din acea noapte. Inflorirea prunilor insemna ca iarna se sfarsise si odata cu ea posibilitatea ca ofune-sama sa mai apara. Barbatii urcara cazanele de pe plaja pe buturugi mari de lemn si le transportara acasa la conducatorul satului, unde le spalara cu apa dulce, le unsera cu untura de peste si le bagara in magazie.

    Atmosfera din sat era apasatoare. Cand se intalneau pe drum, oamenii de-abia isi spuneau cateva cuvinte si treceau unii pe langa altii aplecandu-si usor capul, in semn de salut.

    Vremea se imbuna si zapada care acoperise satul incepu sa se topeasca. Uneori, dinspre munte se auzea zgomotul infundat al avalanselor, iar dintre vaile adanci se ridicau valatuci de zapada. Erau din ce in ce mai putine zilele in care marea era zbuciumata si uneori pe suprafata ei calma se ridica o ceata fina. Se zvonea ca in munti inflorisera si piersicii.

    La indicatiile conducatorului satului, cativa barbati si femei au plecat sa vanda sare in satul vecin, iar mama lui Isaku se numara si ea printre ei. Cu sacii plini de sare in spate, inaintau unul in urma celuilalt, sprijinindu-se in bete, pe drumul anevoios de munte, inzapezit pe alocuri.

    Dupa sase zile s-au intors cu saci plini de cereale, legati in spinare. Cerealele au fost impartite la fiecare gospodarie in parte, tinandu-se cont de numarul persoanelor din casa.”