Nervi

"Nervii" lui Laurentiu-Ciprian Tudor sunt simpatici pentru ca iau foc din toate partile. Poezia lui devine un jurnal inspirat de toate sectoarele vietii. Cand simbolist exasperat de targul de provincie si catusele vietii de familie, cand ironist al bizareriilor comuniste, cand trubadur al frumusetii, poetul e viu si aproape. Om inteligent, el nu lasa nervii sa-l faca de ras, dar nici nu-i musamalizeaza ca un academician scortos. Fiecare poem e o mini-poveste sau o constatare energica. Cum se poate deduce, Tudor nu erupe fericiri si nici jelanii, dar isi instruna atat de destept intristarile, incat textele lui devin, paradoxal, ironice. Iar daca nu ai scapat nervii in criza, ai manuit frustrarile in luciditate captivanta. - Felix Nicolau

Laurentiu-Ciprian Tudor
Nascut la 27 septembrie 1973 in Brasov. Este sociolog, consilier educational, trainer si formator. A aparut cu eseuri, interviuri si poezie in diferite cotidiane si reviste (Astra, Gazeta de Transilvania, Verso, Spatii culturale, Vatra veche, Q Magazine, Lumea credintei, Lumina, Caiete Silvane, Singur s.a.m.d.). A publicat pana acum cinci carti: Teama de cerc si fuga dupa aripi - poezie (Editura "Lux Libris" Brasov, 2003), Memoria clipei sarutate - 70 cupidopoeme - poezie (Editura "Lux Libris" Brasov, 2004), Apostolul verilor - poezie (Editura "Arania" Brasov, 2007), Adevarul are coaja tare - convorbiri cu scriitorul Daniel Dragan (Editura "Arania" Brasov, 2009) si Capul cu pasari - poezie (Editura "Arania" Brasov, 2012). Este vicepresedinte al Fundatiei Culturale "Arania" Brasov. Din decembrie 2007 este initiatorul, impreuna cu poetul Adrian Munteanu, a unui grup de scriitori si artisti din Brasov denumit Grupul de litere-sunete-si-culori Caii verzi de pe pereti care organizeaza seri de poezie si evenimente culturale.

Fragment din cartea "Nervi" de Laurentiu-Ciprian Tudor

"ZIUA MEA

in cana mea de cafea
e o toamna maro
intr-o zi de septembrie beau aceasta toamna
ce mai stiu eu despre fericire?!
ochii mei parca nu mai sunt camere cu lumina aprinsa
intr-o zi de septembrie beau aceasta toamna
din obisnuinta
sa nu ma mai doara capul
ma doare
material prost, zice tatal meu si rade
cu ras strain
azi fac 37 de ani
privesc in cafea
si pescuiesc cu privirea de plumb
of-uri
ce mai stiu eu despre fericire?!
ochii mei parca nu mai sunt camere cu lumina aprinsa
unde esti tu copile cu par luxuriant, negru?
unde ochii tai intinzand pasarile pe aer?
in cana mea de cafea
e o toamna maro cu frunze gri, de hartie, lipite ridicol
si cu multe elastice
de care te tot impiedici

caut in aceasta toamna
intre doua sorbituri
copilul acela"