Alternanta intre spatii, uneori antagonice, forta cu care se exprima in vers, situarea mediului sacru in opozitie clara cu cel profan, uzual, cotidian, nu se produce ca o dorinta de frapare postmodernista, ci ca o traire fiintiala, o descriere a luptei interioare a omului modern, damnat intre sacralitatea Cuvantului si efemerul vietuirii zilnice. Astfel, autorul ne ia martori tacuti ai trecerii sale prin aceasta traire tumultuoasa, cotidiana, care prin esenta sa pune o si mai mare apasare pe noi. Nu putem uita simbolistica volumului de versuri, pentru fiintare devine forma a dragostei, pentru existenta cotidiana este o patologie a durerii, asemanatoare cu vietuirea intr-un iad fiintial. Dar ramane aceasta pasire impreuna, in doi. Si aici apare aceasta tehnica aparte a autorului, de a alterna spatiile, ca intr-un carusel al memoriei, ca intr-o patologie a gandirii. - Victor Constantin Marutoiu