Zidul Berlinului ridicat peste noapte ii desparte Gertei familia in doua. Tatal si unul dintre cei doi frati ai sai au trecut in Vest si nu se mai pot intoarce. Gerta, mama si fratele ei, Fritz, au ramas in Berlinul de Est, controlat de sovietici. La doisprezece ani, Gerta stie ca e periculos sa privesti Zidul si sa gandesti lucruri interzise legate de libertate. Cumva, trebuie sa treaca de Zid si sa-si reuneasca familia, chiar daca asta inseamna sa-si puna viata in pericol. De-acum nu mai poate avea incredere in nimeni.

 

O poveste exceptionala de fictiune istorica, plina de suspans, realista si captivanta. - School Library Journal

 

Un roman istoric foarte bine construit despre curaj, perseverenta si dorinta de a supravietui. Noaptea despartirii exceleaza din toate punctele de vedere. - The Times Herald

Fragment din volumul "Noaptea despartirii" de Jennifer A. Nielsen:

 

"- Galetile nu duc suficient pamant odata si intram si iesim din cladire de prea multe ori, ceea ce e riscant. O roaba ar fi mai buna.

- Tata ne-a trimis banii pentru mancare, am protestat eu. Traiam cu atat de putin zilele astea, incat foamea mea castiga in orice disputa.

- Nu, ne-a trimis bani pentru noi. Iar noi avem mai multa nevoie de-o roaba decat avem de branza sau de carnati.

Nu eram de acord. As fi preferat sa cumpar o suta de carnati grosi cu ei sau, si mai bine, o bunatate de banana galbena de pe piata neagra. In ultima vreme mi-era foame tot timpul, chiar si in somn. Mama imi zisese ca fusese o mare foamete la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, dar nu intelesesem niciodata cu-adevarat la ce se referea. Pana in ultimele cateva saptamani. Acum, de fiecare data cand imi ghiortaia stomacul si n-aveam cu ce sa-l alin, intelegeam de ce se temea intruna ca n-avem destul de mancare.

Pana la urma, Fritz a castigat disputa, si-am cumparat o roaba micuta de pe drum. Dar eu tot as fi preferat o banana.

Macar asta ne-a facut caratul mai usor. Cat sapa el, eu m-am folosit de galeata ca sa golesc pamantul din pivnita in roaba de afara, ascunsa de privirile celor din turn. Apoi am tras un cearsaf pe deasupra si m-am dus cu ea la iaz. Facand mai putine drumuri, reuseam sa indepartez mult mai mult pamant decat inainte.

Mare parte din zi, insa, Fritz a plivit buruienile si-a plantat semintele trimise de tata, in vreme ce eu am continuat sa scot pamantul afara. Ne-a incetinit lucrul la tunel, dar daca paznicii ne urmareau din turnul lor, trebuiau sa vada gradina progresand cate putin in fiecare zi.

Tarziu in dupa-amiaza aia, ma indreptam spre iaz cu un alt transport de pamant, ascuns sub doua cearsafuri din patul meu, cand un Trabant Kubel verde, cu inscriptia Volkspolizei pe capota s-a apropiat de lotul nostru. Inauntru erau doi politisti. Eu am inlemnit, iar Fritz a ridicat iute capul si-a sarit in picioare. M-am uitat la el. Trebuia sa ne luam talpasita, sa fugim? Dar unde sa ne fi dus?

- Tu munceste mai departe, mi-a zis Fritz raspicat. Asteapta pana cand nu se uita la tine si goleste roaba, dar lasa-i sa te vada spaland rufe. Prefa-te ca totul e in regula. Lucram la gradina. Asta-i tot.

Am plecat capul si-am luat-o din nou spre iaz. Brusc, ma simteam expusa, de parc-as fi stat in lumina unor reflectoare care dezvaluiau intregii lumi toate secretele pe care incercasem sa le ascund. Cum era chiar cel din fata mea. De ce avea o fetita nevoie de-o roaba ca sa care doua cearsafuri? De ce avea muschii incordati, daca incarcatura era o tesatura usoara de bumbac? De ce se incapatana sa spele intr-un iaz din care rufele ieseau mai murdare decat intrasera?

Cei doi au coborit din masina inarmati pana in dinti si-au masurat cu privirea lotul nostru de parca stiau deja ca punem ceva la cale. Si pe drept cuvant, cum ar fi putut sa rateze semnele batatoare la ochi ale activitatii noastre reale?”