Prietenia mea cu Nora Iuga se bazeaza pe multe gusturi, ba chiar obsesii comune. Mi se pare ca traim amandoi in utopia unei Mitteleurope din Belle Epoque, prin care bantuie umbra fascinanta a lui Rudolf von Habsburg, geniile lui Schiele si Klimt, esarfa alba a Isadorei si in care se aude adesea, de undeva dinspre rasarit, glasul ragusit de vodca al lui Esenin recitandu-ne din Moscova carciumareasa.

Nora a fost cea care, printr-un gest de o superlativa generozitate, mi l-a daruit pe Kostas Venetis.

Nu stiu daca se cuvine mai intai sa-mi exprim afectiunea pentru omul a carui vesnica tinerete m-a revitalizat de atatea ori, sau pentru poeta cu "doua suflete", care stie sa treaca cu naturalete si nonsalanta de la gratuitatea jocului cu dictionarul si cu cuvintele, la poemul de o gravitate extrema, care vorbeste atat de adevarat despre suferinta plasmelor omenesti si despre neputinta noastra de a scrie durerea. Din acest punct de vedere, Nora e cu adevarat o "Madame Artaud" (asa cum i-a spus un recenzent din Germania), care are vocatia ecorseului crud si voluptatea (auto)supliciilor si a carei Lebada cu doua intrari e, inainte de toate, un manual de autotortura.

Dar mai e si o doamna-spiridus a poeziei europene, care, lasand deoparte crisparile si anxietatile, contorsiunile lipsite de umor si clamorile de spital existentialist cu care vehiculeaza atat de frecvent (cu siguranta mult prea frecvent) poezia de astazi, readuce in prim-plan bucuria jocului si a reveriei, si are, in fata realului, pe care l-a transformat intr-un vertij de culoare si de lumina, voluptatile ucenicului vrajitor, ce a dat, intamplator sau nu, peste bagheta maestrului. Si ne face sa intelegem ca, in fond, poezia n-a fost niciodata altceva decat un mod de a da cu tifla realitatii, asa cum stiu sa o faca numai nebunii si numai copiii. Reinvatandu-ne, cu fiecare carte a ei, sa iubim viata. Caci Nora Iuga e unul dintre acei autori, destul de rari - socotesc -, pentru care simpla respiratie sau orice alt act fiziologic, in toata banalitatea lui triviala, pretuieste cel putin la fel de mult ca oricare mare capodopera a literaturii.

Originile prieteniei mele cu Nora se pierd - ca si cele ale Junimii - "in noaptea timpurilor". - Octavian Soviany