Dansasera pe albul translucid al ghetii, descatusati de toate grijile pamantene, alunecand fericiti unul langa altul, uneori mana-n mana, alteori imbratisati, dar tot timpul un singur gand, un singur suflet indragostit. Ii sorbise, odata cu aburul inghetat, cristalul pur al rasului ei nevinovat, mai avid ca pe o sonata de Chopin, caci muzica inimii inca n-a fost compusa de nimeni; imaginea acelei suvite mereu rebele mangaindu-i ovalul fin al fetei imbujorate de ger si fericire ii atrasese tot timpul privirea, mai intens decat o panza, de Tizian, caci culoarea iubirii n-a fost inventata inca. I se imprimase pe retina (Si avea sa-l tina minte toata viata!) acest instantaneu feeric, in care culorile ei calme si sincere se suprapusesera perfect peste albul fantomatic al decorului hibernal. Ca intr-un basm cu Craiasa Zapezii...
- La ce te gandesti? Probabil la ceva frumos, ca prea zambesti enigmatic, cu privirea pierduta in departare!
- La tine! Dupa cum vezi, ai ghicit: este vorba, intr-adevar, de ceva foarte frumos!... - [Fragment]