Dupa succesul cartii Astrologia de la Cer la Pamant, Valeriu Panoiu, unul din cei mai cunoscuti si apreciati astrologi ai Romaniei, revine la Editura For You cu un alt veritabil manual de autocunoastere, de data aceasta prin numerologie. Convins ca genialitatea consta in simplitate si ca intrebarile existentiale isi contin raspunsul in simboluri aflate la vedere, cum ar fi numerele, autorul realizeaza conexiuni ingenioase si reuseste sa gaseasca cel mai accesibil limbaj pentru a explica pe intelesul tuturor informatii pline de sens ce cuprind insusi sensul vietii.
Abordarea generala a numerologiei, cu firele ce o leaga de stiintele exacte (matematica) si, in egala masura, de stiintele ezoterice, continua cu studiul numerologiei personalitatii, mai degraba un studiu de psihologie fundamentata pe spiritualitate si tradusa prin coduri numerice, ajungand la ramificatiile numerologiei aplicate in viata de zi cu zi.
Spre deosebire de astrologie, numerologia este o stiinta mai abstracta, pe o treapta superioara de sinteza, implicit mai sententioasa, informatiile fiind mai directe si mai clare. Astrologia ne spune de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla, fiind o stiinta a constientizarii; numerologia este o stiinta a acordarii cu ritmurile cosmice, a sincronizarii constiente cu intregul Univers.
Carte recomandata de Irina Binder in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment din cartea "Numerologie si destin" de Valeriu Panoiu
“Numarul ereditar
Acest numar indica zestrea genetica, mostenirea de la familia al carei nume il purtam. In urma schimbarii numelui de familie, automat se trece la un alt Numar ereditar, deci persoana intra pe alt arbore genealogic si, implicit, pe alta linie karmica.
Numarul ereditar se obtine din cifrarea numelui de familie.
Numarul ereditar arata calitatile si lectiile pe care le-am preluat din familie, trasaturile comune care ne leaga de linia pe care venim (sau pe care ne aliniem odata cu schimbarea numelui de familie). In el regasim tipul de experiente la care suntem expusi prin tiparele din subconstient ce se recreeaza de-a lungul vietii, fie prin ceea ce ajungem sa manifestam noi, fie prin prototipul de oameni pe care ii atragem in viata noastra.
Acest numar ne comunica valorile, slabiciunile si situatiile preluate de acasa ori de la familia pe al carei nume ne mutam prin casatorie sau printr-o schimbare de alta natura.
Numarul ereditar 1
Aspecte pozitive: incredere, curaj, hotarare, capacitate de a lua decizii, independenta, capacitate de a se descurca pe cont propriu; Aspecte negative: aroganta, egocentrism, incapatanare, spirit dictatorial, agresivitate, nevoie de a fi in centrul atentiei si de a primi confirmari.
Numarul ereditar 2
Aspecte pozitive: cooperare, diplomatie, relationare facila, capacitate de exprimare a sentimentelor, caracter familist; Aspecte negative: dezechilibru emotional, inclinatie spre dependenta si atasament, indecizie, amanare, intoarcere in trecut, santaj emotional.
Numarul ereditar 3
Aspecte pozitive: adaptabilitate, comunicare, bucurie de trai, creativitate, exuberanta, expansivitate; Aspecte negative: exagerare, lipsa de masura, nevoie de a avea dreptate, orgoliu de atotstiutor, rol de judecator."