O poveste clasica si emotionanta pana la lacrimi pe care nu o veti uita niciodata despre prietenia neobisnuita, dar fara sfarsit, intre doua suflete inocente – un baietel si o femeie in varsta - si nemaipomenitele lor pregatiri din preajma Craciunului.

    Sunt multe carti despre Craciun, dar aceasta este o bijuterie care va incalzi si cele mai inghetate suflete. Truman Capote si-a petrecut copilaria in casa saracacioasa a unor rude unde singurul lui prieten era o verisoara indepartata de-a lui, o domnisoara batrana cu suflet de copil. Aaa, si Queenie, un catel mic si dragalas care a supravietuit unei boli ingrozitoare si muscaturilor a doi serpi cu clopotei. In fiecare an, nesmintit la sfarsitul lunii noiembrie, se apuca de pregatirile de Craciun. Mai intai trebuie sa faca treizeci de prajituri cu fructe pentru oamenii pe care ii admira (printre care si presedintele Roosevelt) pe care le expediaza prin posta. Misiunea nu e deloc usoara pentru ca nici unul dintre ei nu are vreun sfant, dar cu munca si cu imaginatie reusesc sa stranga bani pentru prajituri in timpul anului. Apoi se duc in padure si isi aleg cel mai frumos brad pe care il taie singuri si-l cara acasa intr-un carucior hodorogit, isi fac singuri ornamentele pentru brad si fiecare lucreaza in secret la cadoul de Craciun pentru celalalt. Lumea din exterior aproape ca nu conteaza pentru acesti prieteni nedespartiti care reusesc, aproape din nimic, sa-si faca o sarbatoare de neuitat.

 

    “In dupa-amiaza Craciunului, ne chinuim sa adunam cinci centi si ne ducem la macelar sa-i cumparam lui Queenie darul traditional, un os de vaca numai bun de ros. Osul, invelit in hartie colorata, e cocotat sus in pom, langa steaua de argint. Queenie stie. Se ghemuieste la piciorul pomului si se holbeaza in sus, hipnotizata de lacomie. Cand vine vremea sa mergem la culcare, refuza sa se clinteasca. Si eu trec prin aceleasi emotii. Dau la o parte cu piciorul cuverturile si sucesc perna, de parca ar fi o noapte fierbinte de vara. Undeva se aude un cocos, dar chemarea lui e falsa, caci soarele se afla inca de cealalta parte a lumii.

    - Buddy, nu dormi? ma striga prietena mea din camera de alaturi.

    Peste o clipa sade pe patul meu. In mana tine o lumanare.

    - Nu pot sa dorm deloc, zice ea. Mintea imi fuge ca argintul viu, sare ca un iepure. Buddy, crezi ca doamna Roosevelt o sa serveasca prajitura noastra la cina?

    Ne ghemuim in pat si imi strange mana tare, ca si cum mi-ar spune „te iubesc".

    - Parca aveai mana mult mai mica. Nu-mi place deloc sa te vad crescand. Cand o sa cresti mare, o sa mai fim prieteni?

    O incredintez vom fi intotdeauna.

    - Sunt tare necajita, Buddy. Am vrut atat de mult sa-ti dau o bicicleta. Am incercat sa-mi vand brosa pe care mi-a dat-o tata. Buddy... Ezita, ca si cum ar fi fost stingherita. Ti-am mai facut un zmeu.

    Atunci ii marturisesc ca si eu i-am facut unul. Ne bufneste rasul."