O calatorie spre centrul Pamantului, este o capodopera a precursorului literaturii stiintifico-fantastice, Jules Verne, destinata copiilor pasionati de calatorii si aventuri.

   Otto Lidenbrock, profesor de mineralogie, si Axel, nepotul sau, pornesc in cea mai stranie calatorie a vietii lor, pe drumul infatisat intr-un manuscris misterios... Tinta calatoriei fantastice este centrul Pamantului. Insotiti de Hans, o experimentata calauza, cei doi exploratori patrund, tot mai adanc, sub scoarta terestra, spre o alta lume. Numeroasele aventuri pe care le au cei trei eroi in lumea miraculoasa si nebanuita din adancuri, primejdiile si intamplarile neobisnuite prin care acestia trec fac deliciul cartii, care, ca toate romanele lui Jules Verne, se citeste pe nerasuflate. Corint Educational ii invita astfel pe copii intr-un voiaj plin de intrebari si surprize.

   Cartea contine si ilustratii alb-negru.

Fragment:

"  Sambata, la orele sase dimineata, o luaram din nou din loc. Douazeci de minute mai tarziu, ajunseram intr-o vasta excavatie; imi dadui, deci, limpede seama ca mina aceasta de huila nu fusese sapata de mana omului, boltile ar fi fost sprijinite pe niste stalpi, daca ar fi fost vorba de asa ceva; or in cazul de fata erau suspendate in gol, sustinandu-se doar printr-un adevarat miracol al legilor echilibrului.
    Era un fel de pestera larga de o suta de picioare si inalta cam de o suta cincizeci. Terenul fusese despicat cu violenta de o zguduitura subterana a Masivului terestru, cedand unei presiuni puternice, ce dislocase terenul, dand nastere acestui spatiu gol de mari dimensiuni, in care locuitorii Pamantului patrundeau acum pentru prima oara.
    Pe peretii intunecati se citea toata istoria perioadei carbonifere si un geolog putea urmari cu usurinta diversele faze ale acesteia. Straturile de huila erau separate de straturi de gresie sau de straturi compacte de argila; si parca strivite de straturile superioare.
    In aceasta epoca, adica inainte de era secundara, Pamantul fusese acoperit de o vegetatie foarte bogata, datorita, pe de o parte, caldurii tropicale, iar, pe de alta parte, umiditatii constante. Un strat dens de aburi inconjura pamantul din toate partile, nelasand sa patrunda nicio raza de soare.
    De unde se putea trage concluzia ca temperaturile ridicate nu se datorau acestei noi vetre. S-ar fi putut ca, la vremea aceea, astrul zilei nici sa nu fi fost inca pregatit sa-si joace importantul lui rol. Climate diferite nu existau inca si o caldura torida se raspandea pe intreaga suprafata a globului, aceeasi atat la ecuator, cat si la pol. De unde venea? Din interiorul Pamantului.
    In pofida teoriilor profesorului Lidenbrock, un foc violent mocnea in maruntaiele Pamantului; actiunea sa se facea simtita pana in ultimele straturi ale scoartei terestre; plantele, lipsite de lumina bineracatoare a soarelui, nu dadeau rod si nici nu imprastiau miresme, dar radacinile lor cresteau viguroase in solul parjolit din primele zile.
    Arbori nu erau; doar plante erbacee, gazon urias, ferigi, licopode, sigilarii, osterofilite, familii rare astazi, ale caror specii se numarau pe atunci cu miile. "