Fragment:

 

    “Agitandu-se cu putere, a reusit sa se extraga din locul sau si sa iasa din masina. Apoi ne-a apucat, pe mine si pe Marion, de cate-o mana, si aproape ne-a tarat spre panoul pe care scria mare: URGENTA. Am urmat, cu acelasi pas galopant, traseul indicat de niste sageti verzi desenate pe pereti, traversand niste coridoare lungi, despartite de usi batante: prima, a doua, a treia... Mama parea un urias buldozer caruia nimic nu parea sa ii stea in cale.

    Un nod urias mi s-a pus in gat cand am incercat sa imi tin respiratia din cauza mirosului respingator care plutea pe coridoarele spitalului.

    Dupa ce am trecut si de ultima usa, am intrat intr-o sala mare, plina cu scaune ocupate de persoane care asteptau sa le vina randul. Unii aveau cate o mana sau un picior in ghips, altii aveau capul infasurat in pansamente. Am simtit cum nodul din gat coboara spre stomac.

    Nesperat de calma, mama a intrebat-o pe una dintre asistentele asezate in fata calculatoarelor unde este Tom. Doamna gi-a pus ochelarii pe nas si s-a uitat intr-un registru.

    - A, da, tanarul care a ajuns acum o ora. Cred ca acum i se cos ranile. Colega mea va va conduce catre cabinetul unde se afla. Dar, inainte de asta, avem nevoie de asigurarea dumneavoastra... 

    Cusut! Ce oribil! Ii si vedeam fata fratelui rneu recompusa din petice, precum pantalonii pe care mama ma obliga sa-i port cand ieseam afara in curte, la joaca.”