Ce este copilul? Copilaria ar trebui considerata a fi un construct social? Care au fost atitudinile adultilor fata de copiii de-a lungul timpului? Pe parcursul cartii descoperim copilul privit a fi un pacatos augustinian, care vrea sa-i domine pe cei din jur, un inocent romantic care inca nu este corupt de civilizatie sau o doar o dovada a fertilitatii cuplului parental, aruncat in bratele doicilor indata ce a venit pe lume. In Occident, incepand cu secolul douazeci copiii nu mai erau expusi mortii, abandonului sau batailor in aceeasi masura ca in trecut, iar relatiile dintre parinti si copii s-au indulcit. Scopul cartii de fata este acela de a evidentia problemele speciale din istoria copiilor, pe care o plaseaza in contextul social si cultural, fara a pierde din vedere experientele individuale care au ajuns pana la noi prin jurnale, autobiografii si marturii orale. Scrisa intr-un limbaj accesibil, cartea se adreseaza psihologilor, sociologilor, istoricilor si tuturor celor interesati de copii si copilarie.
    Colin Heywood este profesor de istorie economica si sociala la Universitatea din Nottingham. A scris numeroase studii despre copilarie, familie si parentalitate.

    CUPRINS:
Introducere
PARTEA INTAI: Parcursul conceptiilor asupra copilariei
    1. Conceptii asupra copilariei in Evul Mediu
    2. In cautarea unui moment decisiv
    3. Teme in istoria culturala a copilariei
PARTEA A DOUA: Anii copilariei: relatiile cu parintii si tovarasii de joaca
    4. Relatiile dintre parinti si copii: primele stadii
    5. Grija fata de sugari?
    6. Relatiile dintre parinti si copii in cel de‑al doilea stadiu al copilariei
    7. Relatiile cu parintii si tovarasii de joaca in cel de‑al treilea stadiu al copilariei
PARTEA A TREIA: Copiii in lumea larga
    8. Copiii la munca
    9. Sa investim in viitor: sanatate si educatie
Concluzii • Bibliografie selectiva • Note • Multumiri
    Fragment din volumul "O istorie a copilariei" de Colin Heywood:

    „Literatura istorica a evidentiat anumite trasaturi ale copilariei in epocile timpurii, ca de exemplu infanticidul, abandonul in masa si doicile avide de bani, in detrimentul vietii de zi cu zi in mediile rurale si mestesugaresti. Aceasta este de inteles, avand in vedere natura dramatica a acestor povesti si documentele
bogate lasate de institutii, precum casele de copii si tribunalele. Este insa, de asemenea, drept sa tinem seama de marea diferenta care exista intre prezent si trecut in aceste privinte si, de aceea, acest capitol a explorat aceste aspecte intr-un oarecare detaliu. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul ca majoritatea copiilor erau scutiti de astfel de traume. Din fericire, povestile lor erau mai banale. Acest capitol a tins sa arate cum parintii se confruntau cu circumstante dificile in incercarea de a proteja vietile fragile ale celor mici, nedorind nicidecum sa-i neglijeze. El a subliniat impactul bogatiei si saraciei in cresterea copiilor, precum si o serie de influente culturale, in mod notabil atitudini asupra genului, copiilor ilegitimi sau asupra malformatiilor fizice. Putem sa ne amintim ca existau prime semne ca copilul putea sa-si determine singur destinul. Pana in a doua jumatate a secolului al nouasprezecelea, cand apare ingrijorarea legata de orele de hranire, bebelusii aveau un oarecare control asupra momentului cand erau alaptati. In unele cazuri, puteau exploata competitia dintre mame si dadace pentru afectiunea lor. Si, la modul mai general, Bronson Alcott, in anii 1830, nu era altfel nici primul, nici ultimul parinte care sa se simta „oarecum neinlargul lui" atunci cand se confrunta cu protestele rasunatoare ale unui bebelus ce era fortat sa laca un lucru impotriva vointei sale.”