La sfirsitul anilor 1950, in Chateauroux, Pierre si Rachel se trezesc prinsi intr-o legatura fugara, insa foarte intensa. El, tinar de familie buna, erudit, lucrind temporar in provincie, o cucereste pe Rachel, angajata la Casa de Contributii Sociale, o evreica fermecatoare, dar saraca. Si din acest motiv, si din pricina celibatului care-i asigura libertatea, Pierre ii spune de la bun inceput ca niciodata nu o va lua de sotie, desi isi doresc un copil impreuna. Chiar dinainte ca micuta Christine sa se nasca, Pierre paraseste Chateauroux si va fi doar o prezenta episodica in viata copilului, insa nu mai putin marcanta. Rachel afla abia dupa multi ani ca Pierre a profitat de propria fiica. Un sentiment de vinovatie o sfisie, caci inima ei adaposteste deopotriva iubirea fara margini pentru Christine si pasiunea pentru un barbat pe care de fapt nu-l cunoaste.

 

“Eu m-am dus in camera verisoarelor mele, ea a mers dupa matusa in salon. Unchiul era acolo. Ea se invinuia. Visase aiurea. Fusese proasta, naiva. Crezuse altceva. Totul pornind de la cateva cuvinte. „Mi-e dor sa va vad. Mi-e tare dor." Si hop, o luase pe aratura.

In spatele blocului exista un maidan, iar in fata - o esplanada cu iarba si alei. Am iesit cu Marie-Helene la joaca. Am ramas afara toata dimineata. Ghemuite, frecand indelung in palme bulgari de pamant, pana se transformau intr-un praf foarte fin. Dupa ce am cernut bine tarana, dandu-i consistenta de nisip fin, l-am luat din nou in causul palmelor si am facut turul peluzei, strigand sa-l vindem:

- Nisip fin, cine vrea nisip fin si frumos? Cine vrea nisip fin si frumos, facut de mine? Cine vrea sa cumpere nisipul meu fin si frumos?

Apoi am urcat din nou in apartament.

Seara am ramas la cina. 

Ne-am intors acasa dupa lasarea noptii.

Era prima ruptura a legaturii dintre ei. Ea ii spusese: „Nu mai avem nimic de impartit". Apoi: „Acum, pleci". Plecase. El ii adusese deschidere catre o alta lume, iar ea avusese pentru el sentimente pe care nu le mai incercase inainte.”