Autorul acestui volum (O seama de personaje secundare) e singurul dintre optzecisti care a ramas fidel principiilor aluzive de la-nceput. Poezia lui inca se mai revendica de la poezia altora si, in general, de la un anumit tip de gust in poezie. Sa fim atenti la ce selecteaza Bucur: un titlu din Neculce, a carui anecdotica de mica acuratete i-a incantat pe multi din relativistii puri si duri de la noi; o serie de sapte poeme, reluandu-se, amestecandu-se, numite, dupa zilele saptamanii, Heptameronul; niste caligrame cu substrat erotic, cum stim deja de la Iordache Golescu si de la Bucur insusi; cateva versuri din Beatlesii dragi lui, acum treizeci de ani. In fine, o tertina care aminteste bine de pildele diafane din Aritmologhia transpusa de Nicolae Milescu:

O adevarata istorie a ciudateniilor din literatura romana, asemanatoare cu aceea schitata de Mircea Cartarescu in Postmodernismul sau. Si totusi, nu neaparat aceste trimiteri ludice imi plac la volumul lui Romului Bucur. (Am o memorie a citatului cultural destul de buna cat sa nu se ceara gadilata din timp in timp). Ce-mi place cu adevarat e elasticitatea cu care sare de la un vers sofisticat la o scena de zi cu zi si de la relaxarea domestica inapoi la cate un reper de serioasa incarcatura literara. Totul pe un fond senzual intins la maximum.

Culmea e ca poezia din O seama de personaje secundare ramane totusi tranzitiva si-ntr-un sens, si in celalalt: ghilimelele se evapora, iar concretetea se resoarbe in ea insasi. In Romulus Bucur, generatia 80 si generatia 2000 isi dau intalnire. Cu ce rezultate, nu-i greu de ghicit la un asa maestru al partuzelor !