A fi in prezenta unei persoane de care suntem indragostiti activeaza nu doar nevoia de a primi si oferi iubire, ci si teama ca va exista o repetitie a esecului, a abandonului, a durerii din relatiile anterioare. Cei doi protagonisti ai cartii, Andra si Alexandru, intuiesc acest lucru si incearca sa isi vindece suferintele vechi din relatiile cu parintii adoptivi, dar si cu fostii lor iubiti, prin implicarea in psihoterapia individuala, participarea la grupuri de dezvoltare personala, aplicarea unor instrumente menite sa aduca schimbarea de sine, lectura unor carti importante, dar si prin autoanaliza. Ei vor sa isi gaseasca viata de dinainte de traumele lor psihice, pentru a putea trai in prezent relatii satisfacatoare pentru minte, afectivitate, suflet si corp. Cartea de fata este un reportaj al efortului lor inteligent si curajos de a-si descoperi cea mai buna varianta a sinelui adevarat, pornind de la care sa intre apoi in relatie cu celalalt.

 

Dispretul de sine este un gen de boala autoimuna. In sistemul organic, biologic, al corpului, al sinelui, sistem care ar trebui sa functioneze ca o orchestra armonioasa pe deplin, apare un personaj (dirijor, instrumentist) care ataca un alt interpret. Orchestra nu mai canta armonios. Viata armonioasa nu mai exista, ci apare dizarmonia, gandul coplesitor: Tu nu esti favorita, printesa! Esti cersetoarea, esti nimicul nevaloros! De la mandria eroinei de poveste, ajungi sa cazi in dispret de sine. Nu mai am de ce sa cultiv in mine aceasta identitate de Fetita Traumatizata care imi spune ca sunt un nimic. Nu este adevarat, pur si simplu. E o minciuna pe care mi-am spus-o, ca sa ma apar cumva. Sau pur si simplu nu am putut-o gandi si m-am scos din priza. Iar viata devine o viata micsorata prin care sa iti tarai ranile, suferind permanent, incercand sa te salvezi - Fragment din romanul O viata regasita