Narine Abgarian ne ofera un roman invaluitor si liric ce reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generatii. Intre trecut si prezent, intre durerea pierderii si lumina mereu noua a sperantei, romanul Oameni care vor fi mereu cu mine ne aminteste ca la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit si ne-au ocrotit – cei care sunt mereu cu noi, pentru totdeauna.

 

Precum un covor armenesc caruia trebuie sa ii gasesti litera ascunsa in model ca sa ii poti deslusi mesajul, si romanul de fata aduce in prim-plan o figura simbolica: Fetita care nu vrea sa isi spuna numele. Daca o insotesti de-a lungul cartii si ii impartasesti aversiunea pentru grisul cu lapte, adoratia pentru bunici si devotamentul pentru un magarus batran, deschizi inca o data fereastra spre Berd: se gateste dupa retete vechi, batranii poarta ciorapi de lana si ingrijesc animalele si livada, tinerii pleaca sa studieze, se intorc (sau nu) in locurile natale, se fac profesori ori medici, se casatoresc si aduc pe lume copii. Istoriile se amesteca, se suprapun, se completeaza, iar oamenii obisnuiti devin eroi ai supravietuirii. Si primesti, odata cu Fetita, singura lectie posibila: aceea ca iubirea e totul.

Traducere din limba rusa de Luana Schidu.