Departe de ochii muritorilor, intr-o lume de umbre si primejdii, are loc o apriga lupta pentru putere. Dupa secole de stabilitate, echilibrul dintre Curtile zanelor a disparut si Irial, stapanitorul Curtii Intunecate se lupta sa-si tina unite zanele rebele si devenite recent foarte vulnerabile. Daca nu va reusi, vor urma varsari de sange si multa brutalitate. La 17 ani, Leslie nu stie nimic despre zane si intrigile lor. Cand se simte atrasa de un prea frumos tatuaj format din ochi si aripi, nu stie decat ca si-l doreste din tot sufletul, convinsa ca va fi un simbol tangibil al schimbarilor pe care si le doreste cu disperare in viata ei. Tatuajul va aduce schimbari, dar nu cele la care visa Leslie, ci schimbari sinistre, profunde, care vor fi mai mult decat simbolice. Aceste schimbari ii vor apropia pe Leslie si pe Irial, atragand-o pe Leslie tot mai adanc in taramul zanelor, unde, incapabila sa reziste farmecelor acestei lumi, va fi expusa multor pericole. Melissa Marr continua povestile despre zane cu o istorie intunecata, despre tentatii si consecinte si eroism in cele mai neasteptate momente.

Fragment din roman:

"Dupa ce Leslie parasi liceul Bishop O.C., nu era foarte sigura incotro se indreapta pana ce nu se trezi la ghiseul de bilete din gara.
- Vreau un bilet spre Pittsburgh pentru acum.
Barbatul din spatele ghiseului mormai ceva neinteligibil atunci cand ea ii strecura banii. „Bani pentru urgente, Bancnote." De obicei, ezita sa-si cheltuiasca banii pe o excursie de cateva ore ca sa mearga la un muzeu, dar, in acel moment, simtea ca trebuie sa se afle intr-un loc placut, sa vada ceva care ar face ca lumea sa para din nou normala. In spatele ei, cativa indivizi incepura sa se imbranceasca. Oamenii din jurul lor incepura sa se inghesuie si ei, inghiontindu-se.
Domnisoara, trebuie sa va dati la o parte. Barbatul arunca o privire peste ea in timp ce-i intindea biletul pe sub geamul ghiseului. Incuviinta din cap si se indeparta de larma multimii. Pentru o clipa, simti parca un val de umbre care se revarsa asupra ei, prin ea. Se impiedica. „E doar frica." Se straduia sa creada acest lucru, sa-si spuna ca-i fusese frica, dar ca nu-i mai era.
Calatoria la Pittsburgh si plimbarea prin oras erau ca intr-o ceata. Ochii ei observau lucruri ciudate. Cateva cupluri - sau complet straini unul fata de celalalt, dupa apectul foarte diferit al hainelor, intr-unul dintre cazuri – au fost jenant de intime in tren. Un baiat frumos, cu bratul tatuat complet scapa o mana de foite sau de biletele de hartie in timp ce trecea, dar, pentru un moment bizar, crezu ca tatuajele i se desprindeau de pe piele, ca sa se roteasca pana departe, duse de vant. Era ceva fantastic. Leslie se mira o clipa de ciudatenia acestor lucruri, dar mintea ei refuza sa se concentreze. I se parea ceva rau sa puna la indoiala lucrurile stranii pe care le simtise si vazuse. Cand incerca sa faca asta, un fel de tensiune de sub pielea ei o forta sa se gandeasca la ceva, la orice altceva.
Apoi, intra in Muzeul de Arta Carnegie si totul paru in regula. Ciudateniile si intrebarile disparura. Chiar lumea disparu in timp ce Leslie ratacea fara tinta, trecand de coloane, calcand pe pardoseala lucioasa, urcand sau coborand scarile. „Trage aer in piept!"
In cele din urma, nevoia ei de a fugi inceta complet si incetini pasul. Isi lasa privirea sa alunece peste picturi pana ce ajunse la una care o facu sa se opreasca. Ramase tacuta in fata acesteia. „Van Gogh. Van Gogh e bun." O femeie mai in varsta trecu prin sala. Pantofii ei rasunau pe pardoseala intr-un ritm constant in timp mergea, un ritm hotarat, nu grabit. Cativa studenti la Arta stateau cu caietele de schite deschise, fara sa observe nimic in jurul lor, captivati de frumusetea picturilor de pe peretii galeriei. Pentru Leslie, sa fie intr-un muzeu era la fel cu a fi intr-o biserica, era ca si cum aici exista ceva sacru chiar si in aerul pe care-l respira. Astazi, acest sentiment era exact ceea ce-i trebuia. Leslie statea in fata tabloului, privind cu atentie campiile intinse de un verde crud, proaspete si deschise, minunate. „Pace." Asta iti inspira tabloul: un pic de pace incremenita in spatiu.
- Linistitor, nu?
Ea se intoarse, surprinsa ca cineva se putuse apropia de dansa atat de usor, fara sa-l simta. Supervigilenta de care dadea dovada de obicei era absenta. Niall statea langa ea, uitandu-se la tablou. Camasa lui nu era bagata in pantaloni, ci atarna peste jeansii largi, cu talie joasa, iar manecile camasii erau suflecate, lasand-o sa intrezareasca bratele bronzate.
- Ce faci aici? Intreba ea.
- Te-am intalnit pe tine, se pare. El arunca o privire in spate, unde o fata mladioasa, cu lujeri de vita pictati pe piele, statea si se uita mirata la ei. Nu ca as vrea sa reprosez ceva, dar nu ar trebui sa fii la ore cu Aislinn? "