Oliver Twist este al doilea roman publicat, al lui Charles Dickens, autor de opere celebre precum Marile sperante ori Micuta Dorit.
Povestea urmareste un orfan si viata acestuia, in Londra victoriana.

„E o greseala sa te gandesti la Oliver Twist ca la o poveste realista”, scria Graham Greene intr-un eseu despre Dickens. „Spun asta ca sa descriu cartea, nu ca s-o critic", continua el, „caci ce imaginatie putea sa aiba acest tanar de 26 de ani, ca sa construiasca o legenda atat de monstruoasa si de plina!". „Monstruoasa" e cuvantul cheie, caci monstrii lui Dickens — garguiul de Fagin, cu scoala lui de hoti; bestia de Bill Sikes, cu potaia lui fioroasa — sunt cei care-si pun pecetea pe imaginatia noastra, in timp ce personajele pozitive, ca de pilda angelicul gentleman care-I adopta pe orfanul Twist, o lasa aproape neatinsa: „Cum sa credem in triumful acestor staf-ii inadecvate ale bunatatii? Ca sa triumfe, ele au nevoie de manevra auctoriala complexa din ultimele paginif si nu triumful lor ne atinge pe noi ci „situatia lui Oliver, inclestarea cosmareasca dintre intunericul in care umbla demonii si lumina in care un bine ineficient isi da ultima batalie intr-o lume condamnata..."

Fragment:

" In cele din urma, tratatul se incheie si cele doua parti asezara pe scaune, asteptand cu neliniste trezirea lui Oliver.
    Rabdarea doamnelor a fost pusa la incercare ceva mai m timp decat le lasase medicul Losborne sa creada. Orele se scurge una dupa alta si Oliver continua sa doarma un somn adanc. inserase de-a binelea, cand medicul cel inimos veni sa le instiint ca baiatul isi revenise suficient cat sa poata sta de vorba cu. Copilul era tare bolnav, zise el, si slabit de la pierderea de san dar cum mintea lui era atat de tulburata si preocupata de dorinta a marturisi ceva, medicul considera ca era mai bine sa-i in plineasca dorinta, decat sa-1 indemne sa stea linistit pana a doua dimineata, cum avusese de gand sa faca la inceput.
    Intrevederea dura foarte mult. Oliver le spuse toata poves lui, desi se oprea adesea din cauza durerii si a dorintei de a-si trage sufletul. Camera aceea intunecoasa capata un aer sole cand vocea slaba a copilului bolnav incepu sa dezvaluie nesfarsi lant de nenorociri si suferinte care se abatusera asupra lui. Ah! De ne-am gandi, atunci cand ii asuprim si nedreptatim pe seme nostri, la erorile grave ale judecatii umane, care asemenea unor n grei si densi se ridica incet, dar sigur, catre cer, pentru a se razb apoi pe noi! Daca am putea auzi macar pentru o clipa vocile ata victime, pe care nicio putere nu le poate amuti, ar mai fi oare lume atata suferinta, mizerie, cruzime si nedreptate, cu care noi confruntam de fapt in fiecare zi?
    In acea noapte, Oliver avu parte de niste maini blande car potrivira perna sub cap. Frumusetea si virtutea ii vegheara so Copilul se simtea atat de linistit si de fericit, incat fi murit a fara sa mai scoata nici macar un suspin.
    Odata incheiata intrevederea aceea hotaratoare, Oliver a f indemnat sa se odiheasca mai departe, iar medicul, dupa ce sterse lacrimile de la ochi, mustrandu-le pe de alta parte pe cele fata ca sunt prea slabe, cobori scarile pentru a lamuri lucrurile cu domnul Giles. Cum nu gasi pe nimeni prin camere, se gandi ca poate ar fi mai nimerit sa inceapa procesul chiar in bucatarie, asa cii intra direct acolo.
    Acolo se afla marea adunare parlamentara a servitorimii: femeile, domnul Brittles, domnul Giles, caldararul (care fusese invitat special la o gustare care sa-i tina de foame pe tot restul zilei, drept rasplata pentru serviciile aduse), precum si comisarul. Acesta din urma avea un baston mare, un cap mare, trasaturi largi, cizme onense si arata de parca ar fi inghitit o cantitate de bere pe masura , ceea ce si facuse de altfel.
    Inca se mai dezbateau evenimentele din noaptea precedenta. cand aparu medicul, domnul Giles tocmai povestea in detaliu cata prezenta de spirit ii trebuise, iar domnul Brittles, cu o cana cu bere in mana, incuviinta dinainte tot ceea ce spunea superiorul sau.
    — Stati acolo linistit! zise medicul, facandu-i semn cu mana.
    — Va multumim, domnule, raspunse domnul Giles. Stapana a dorit sa servesc personalului bere si fiindca n-aveam deloc chef sa stau singur in camaruta mea, ci mai degraba aveam chef de vorba, am venit si eu cu ei.
    Domnul Brittles scoase un murmur aprobator, impreuna cu toti cei de fata, aratandu-si in acest fel recunostinta pe care o purtau (lomnului Giles pentru cinstea pe care le-o facuse coborand printre ci. Domnul Giles se uita in jur cu un aer protector, ca si cum ar fi vrut sa-i asigure pe cei de fata ca, atata vreme cat'se vor purta cum n-cbuie, el va avea grija de ei si nu-i va parasi la greu. "