“Intelegerea fu incheiata. Doctorul, Rose si doamna Maylie se asezara, asteptand ca Oliver sa se trezeasca. Rabdarea le fu pusa la incercare, caci trecura ceasuri lungi, iar copilul nu dadea semne sa se trezeasca. In sfarsit, la lasarea serii iesi din starea de inconstienta si, in ciuda slabiciunii sale extreme, fu foarte nerabdator sa-si povesteasca viata. 

    Povestirea dura mult timp. Iti sfasia inima sa asculti in aceasta camera tacuta glasul istovit al lui Oliver enumerand ororile pe care le indurase din cauza cruzimii oamenilor. Cand termina, Rose ii aseza cu blandete capul pe perna, indemnandu-l sa doarma. Doctorul Losberne isi sterse o lacrima pe furis, reprosandu-si ca era prea slab, iar apoi cobori sa-l caute pe domnul Giles. Acesta era in bucatarie, impreuna cu toti servitorii si politistul care astepta ca Oliver sa se trezeasca. Era un barbat cu un spate si un cap masive. Avea niste cizme masive si un baston masiv, si parea sa fi inghitit o cantitate de bere la fel de masiva ca el insusi.

    Cand intra doctorul, domnul Giles inca-si mai povestea aventurile din noaptea ce tocmai trecuse, iar Brittles ii confirma spusele.

    - Nu va ridicati, zise doctorul Losberne fara sa se adreseze cuiva in mod special. 

    - Cum se simte pacientul asta-seara, doctore? il intreba majordomul. 

    - Asa si asa. Ma tem ca te-ai varat intr-o mare dandana, Giles!

    - Sper ca nu l-am omorat, spuse Giles tremurand. Nu sunt un ucigas, doctore!

    - Nu se pune problema asa, relua Losberne cu un aer misterios. Esti credincios, domnule?

    - Da, doctore, bineinteles.

    - Si acest tanar? intreba doctorul indreptandu-se brusc spre Brittles.

    - Eu sunt precum domnul Giles, raspunse Brittles tresarind.

    - In acest caz, spuse doctorul pe un ton dur, jurati amandoi ca baiatul pe care-l ingrijim la etaj este acela care a sarit pe ferestruica noaptea trecuta.”