Opera poetica

Virgil Mazilescu a reinventat poezia in marile vecina­tati ale singuratatii, ale somnului si poate ale senti­mentelor: „tu dormi dragostea mea. sunt singur am inven­tat poezia si nu mai am inima”. A inventat poezia in contemporanei­tatea unor mari poeti, ca Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Mircea Ivanescu, Gellu Naum, Leonid Dimov. El nu a fost niciodata oniric sadea si nici suprarealist, cum nu a fost neomodernist sau postmo­dernist. Membra­ne subtiri si transpa­rente il vor tine intot­deauna de partea cea mai lucida a visului si va cobori „in adancul paman­turilor sterpe” de cate ori este nevoie pentru ctitorirea realitatilor rostite mai apoi in poezie. (Gabriel Nedelea)