Operațiunea Afrodita

 

Fragment din romanul "Operatiunea Afrodita" de Gustavo Dessal: 

„Darul 

 

Era ingrozit, si avea si de ce. Lui Moussa Kimbawe ii zdrobisera cu ciocanul toate degetele de la mana pentru ca furase servieta unui strain. Dar el nu facuse nimic. Il asezasera pe un scaun descleiat, in fata unei mese vopsite in verde, pe care se gasea doar o scrumiera doldora de mucuri puturoase. O lumina puternica ii batea drept in ochi, impiedicandu-l sa distinga chipul celui care-i vorbea de la capatul celalalt al mesei. Din cand in cand, omul slobozea o gura de fum care, in timp ce traversa raza de lumina, se invartejea precum norii ce prevestesc furtuna. In spate, intr-un colt al incaperii, un altul statea in picioare, ascuns si acesta in intuneric. Cel care fuma n-avea nicio graba. Fuma agale si vorbea rar, pronuntand deslusit cuvintele, pentru a fi convingatoare, fara a fi si violente. Cel pe care-l cautam noi e unchiul tau, Baba Dembele. Tu doar sa ne spui unde-l putem gasi si te lasam sa pleci. Dar daca nu ne spui, tare ma tem ca am sa ma supar. Nu vreau, Sekou, iti jur ca nu vreau s-o fac. Nu ma sili.

Sekou Traore stia ca unchiul sau era un militant al Frontului de Eliberare, insa nu avea nici cea mai mica idee unde se ascundea. Ultima data cand il vazuse, Sekou avea zece ani, iar acum tocmai implinise paisprezece. Baba Dembele putea fi oriunde, putea chiar sa fi murit, dar politaiul n-avea sa-l creada. Tremura ca varga si simtea suvoiul cald care i se scurgea de-a lungul picioarelor, fara sa-l poata controla. Politaiul care statea in picioare sparse tacerea cu un hohot de ras, iar Sekou tresari pe scaun de parca ar fi fost curentat. Hai, pustiule, fa ce ti se spune. Nu avem toata ziua la dispozitie, vrem si noi sa mergem acasa.”