„Am stat pe ganduri tot drumul. Eram atat de plictisit de tot. Cel mai nasol e cand ajungi in punctul unde te plictiseste si gandul mortii. Te simti blocat aici. E un sentiment claustrofobic. Simtindu-te blocat in functiile vitale si peisajul urban. Strazi, blocuri, reclame. Inspiri, expiri. Digestie. Excretie. Iti mai sufli nasul. Aceeasi poveste. Nu pot sa pricep cum a fost gandit initial conceptul de viata umana. De ce e atat de lunga? Se zice ca moartea biologica ar fi ca un somn fara vise. O stare de inconstienta totala si fara starea in sine. Mi s-ar fi parut o idee buna ca oamenii sa moara in somn. Daca ar fi sa aleg, as semna hartiile razand. Aia-i, tati!

Autocarul se opreste. Cobor. Imi aprind o tigara. Suntem blocati aici. Nesfarsita este desertaciunea pe aceste meleaguri. Nesfarsiti fi-vom intru desertaciune…”