Fragment din romanul "Orasul cu salcami" de Mihail Sebastian

"Astfel viata continua obisnuita intre aceleasi deprinderi, intre aceiasi oameni. Fuga din primavara a lui Victor Ioanid si tot ce se legase de ea nu schimbase nimic din mersul lucrurilor. Adriana, Cecilia, Gelu, Victor nu o uitasera: stiau bine ca ceva a ramas intre ei patru, ceva care trebuie lamurit si dus pana la un sfarsit. Dar, nestiind cum sa se apropie unul de altul, amanau intalnirea sperata si asteptau ca timpul sa descurce el greutatile inceputului.
Intre timp continuau sa traiasca asa cum apucasera. Baietii cu pasiunile lor vechi: cartile, afacerile tenebroase ale lui Buta, plimbarile saptamanale pe "ulitr. Fetele cu misterele lor marunte. Daca intre atatea lucruri straine incercau vreodata sa-si amintcasca ceea ce ii apropia pe toti patru si sa lege pe aceasta amintire prietenia lor inca nesigura, incercarea cadea. isi vorbeau greu, se inte - legeau mai greu. De aceea pe strada se ocoleau de departe si schimbau doar saluturi speriate.
Noiembrie ii gasi obositi de asteptare si doritori de un fapt nou. Primira vremea rea cu bucurie. Anotimpul ii intorcea in casa si ii aduna iar ca altadata. Numai Victor era strain acolo, in jurul acelei mese de ceai din odaia Adrianei, unde se intalneau acum uneori, spre seara. Ceilalti cunosteau din anul trecut legile si moravurile acestor intalniri. Erau ceasuri indiferente, pe care le petrecea fiecare dupa voia lui, vorbind rar, schimband uneori un semn de amicitie, dar ramanand singur sa citeasca, sa scrie, sa se uite pe fereastra, sa rasfoiasca un album.
La inceput, mai ales din cauza lui Victor caruia ii lipsea experienta, intalnirile acestea aveau un aer silit. Ceva din ezitarile primei lor intalniri din primavara, in mansarda prefecturii, rama-nea intre ei si ii tinea la oarecare departare. Pierdusera obisnuinta acelor ceasuri calme. Li se pareau straine si greoaie, asa cum ti se par straine hainele de iarna, cand le imbraci in prima zi de frig. Dar cu vremea te regasesti in ele, deprinzi din nou gesturile instinctive cu care puneai mana in buzunarele calde, iti incheiai nasturii, le purtai pe tine. Si cum e de ajuns ca intr-o asemenea haina sa gasesti un lucru de nimic uitat acolo, contramarca unui bilet de teatru, plicul unei scrisori vechi, o moneda, o carte de vizita, pentru ca deodata acest lucru sa-ti aminteasca viu tot timpul de care amintirea lui e legata si sa-ti readuca in minte imprejurarile amanuntite ale unei clipe trecute, biletul de teatru, amintindu-ti de rochia femeii iubite cu care ai fost la acel spectacol si rasul ei alb, plicul vechi readucand intocmai o durere de altadata, pe care o incercasesi atunci la aflarea unei vesti sau la simplul sunet al unui cuvant aruncat intamplator in fraza - tot astfel era de ajuns ca ei sa gaseasca la acele adunari intime de dupa-amiaza un mic detaliu din trecut, pentru ca fosta lor buna intelegere sil revie la fel."