Editia a II-a adaugita.

Formarea si intemeierea – doua elemente esentiale pentru aprecierea unui fenomen istoric atat de complex ca istoria oraselor – sunt excelent prezentate, iar exemplele confirma demersul atat de staruitor al Comisiei de Istorie a Oraselor din Romania pentru a face lumina intr-un domeniu multa vreme obscur.”

prof. univ. dr. Ioan Opris

“Daca problema pe care o trateaza, si anume geneza orasul medieval romanesc extracarpatic, inscrie lucrarea d-lui Denis Capraroiu in randul eforturilor istoriografiei romanesti (tot mai numeroase si soldate cu rezultate notabile) de a recupera suparatoarea ramanere in urma in cunoasterea realitatilor romanesti din domeniul civilizatiei urbane medievale, modul de abordare a acestei probleme – prin restrangerea atentiei la stabilirea unei tipologii a proceselor formarii oraselor din afara spatiului carpatic – confera acestei lucrari caracterul unei adevarate premiere in istoriografia romaneasca de profil. Intr-adevar, chiar, daca, in deceniile ultime ale secolului abia incheiat, din istoriografia noastra nu au lipsit incercarile de evidentiere a necesitatii identificarii unei tipologii a orasului medieval romanesc, respectivele incercari au avut un ecou cu totul limitat in randurile istoricilor romani, aceasta realitate nefacand decat sa sporeasca importanta lucrarii de fata si sa sublinieze oportunitatea reala a intocmirii ei.

Aprecierile autorului sunt intemeiate, nu numai  pe o larga argumentare documentara, ci – se impune evidentiat cu sublinieri – si pe o interpretare personala a acelor izvoare, care, in viziune proprie, ii permit acestuia sa formuleze ipoteze de lucru sau chiar concluzii sensibil diferite de ale multor istorici ce s-au ocupat, anterior, de probleme identice. Mai mult, in ceea ce priveste metoda de lucru, trebuie precizat ca dl. Denis Capraroiu a stiut sa evite riscul – care putea sa fie fatal lucrarii – de a intocmi un simplu indice al oraselor romanesti extracarpatice, dansul procedand selectiv si ilustrand cu cazurile cele mai reprezentative categoriile de asezari urbane al caror proces de formare prezinta elemente comune.

In felul acesta, orasele-cetati bizantine se contureaza, atat sub raport cronologic, cat si pe planul elementelor componente ale procesului formarii lor, drept unul din tipurile fundamentale de centre urbane a caror aparitie, in spatiul romanesc, ar fi trebuit, inca de mult vreme, sa constituie un capitol predilect al cercetarii romanesti. In egala masura, dar privite din unghiul propus de catre autor, Orasele genoveze se bucura de o tratare atenta si bine documentata, plasata, de asemenea, intr-un cadru cuprinzator de istorie universala, iar prin aceasta tipul procesual de formare a respectivelor centre orasenesti, cu caracter eminamente comercial, se contureaza convingator. Orasele mongole au aparut, dupa cum se stie, destul de tarziu in preocuparile istoricilor romani si nu este nici un secret in faptul ca ele, aflandu-se pe teritoriul dintre Prut si Nistru, pareau, in conditiile politice de pana prin anii ’80 ai secolului trecut, sa reprezinte un capitol „interzis” cercetarii istorice romanesti. Nu este mai putin adevarat, ca prezentarea prea putin – sau chiar deloc – nuantata a conditiilor in care au aparut si si-au incheiat existenta aceste centre orasenesti create de mongoli in spatiul romanesc pruto-nistrian a indemnat in prea mica masura pe istoricii romani sa defineasca tipologic respectivele asezari si sa le considere parte componenta a civilizatiei urbane medievale din spatiul romanesc.

Ajungand la analiza, pertinenta, a oraselor generate de mediul romanesc, trebuie precizat ca sistematizarea tipologica propusa de dl. Denis Capraroiu a avut, ca punct de pornire, in sprijinul ei rezultatele unei cercetari recente intreprinse in cadrul Comisiei de Istorie a Oraselor din Romania a Academiei Romane si care a facut obiectul unei dezbateri publice. Insusindu-si conceptia metodologica propusa in cadrul dezbaterii amintite, autorul si-a creat un foarte fructuos camp de studiu, prin stabilirea cadrului politic in care se desfasoara diferitele etape ale procesului formarii oraselor noastre extracarpatice.si este bine sa se remarce, in acest context, ca semnatarul lucrarii a reusit sa evite o confuzie, care, daca s-ar fi produs, ar fi avut consecinte stiintifice grave, si anume eventualitatea de a fi tratat nediferentiat contributiile autoritatii politice locale (deci, perioada de pana la mijlocul secolului al XIV-lea) si, respectiv, pe cele ale autoritatii centrale, reprezentata de domnie.

Astfel, daca intr-o interventie istoriograficaanterioara (Iasi, 1997) atrageam atentia asupra necesitatii de a se acorda o mai mare atentie centrelor urbane medievale romanesti la originea carora se afla vechi resedinte ale unor autoritati politice locale, inregistrez cu mare satisfactie faptul ca, aceasta problema se bucura in lucrarea d-lui Denis Capraroiu de o atentie care nu are termen de comparatie in alte lucrari de specialitate romanesti. In plus, este de subliniat faptul ca tratarea „cazurilor” Arges, Suceava si Campulung se transforma in adevarate capitole de istorie statala romaneasca, ceea ce constituie una dintre expresiile concrete si convingatoare ale modului in care autorul tezei de fata intelege sa faca legatura intre factorul politic si procesul formarii unor orase.”

prof. univ. dr. Mircea D. Matei