O poezie anti-lirica, de forta, despre orasul apasator si contra-empatic propune Angi Melania Cristea. Foloseste cliseele urbane, anglicizate si precedate de semnul diez al impartasirii excesive a angoaselor si obsesiilor (#) pana la golirea de continut. Poeta oscileaza intre necesitatea de a fi cool, pentru aintra in randul lumii, si comunicarea disperarii dea ultragia sensibilitatea, de a exista doar ca another brick in zidul impenetrabil al (ne)civilizatiei citadine. Timpurilee noastre stresante dau o poezie dupa chipul lor distorsionat. Conteaza puterea si originalitatea cu care vocea poetului, iesita din pantecul ventriloc al orasului, se aude peste vacarmul strazii. Angi Melania Cristea este o astfel de voce impetuoasa si aparte. - Horia Garbea

 

"orasul are plamanii incarcati

intins pe asfaltul umed

orasul-ventriloc susura cuvinte

ce se lipesc ca un pansament gastric

de matca poeziei

deschid ferestrele cu pasari zugravite in grafitti

si ma eliberez de moartea in lesa

pe care o purtam cu totii

/mai strans sau mai lejer/

 

din partajul acesta cu viata ies invingatori ne-nascutii

cu aripile lor suflate in bronz pe culoarul jumatate-noapte

dragostea arde in centrul istoric

unde oameni cu fisuri in piept inspira"