Orgolii este cartea confruntarii dintre spiritul primar si spiritualitate, dintre primitivism si inteligenta autentica, superioara, dintre instinctivitate si ratiune. Savantul Ion Cristian si anonimul delator sunt termenii limita ai acestui roman, care pune, cu o vigoare deosebita, problema afirmarii spiritualitatii ca valoare decisiv umana. (...) Un roman in care forta morala se opune moralei fortei, iar spiritualitatea intra inevitabil in conflict cu instinctele.-  Mircea Iorgulescu
Fragment din roman

"Din cauza fumului incaperea parea nesfarsita, nu se mai vedeau bine peretii, patrundea pana la ei doar chicotitul provocator al femeilor incalzite de alcool. „As vrea sa-ti dau un semn de luciditate, spuse profesorul dupa o lunga pauza in care, negasind cuvintele cele mai potrivite, mainile i se antrenasera intr-un joc bizar. Nu sunt ce par, Andrei. Nici savant mare, nici profesor mare, ci un chirurg bun, un medic bun si atata tot. Stiu sa-mi ascund bine suferinta, sa-mi maschez defectele... Cam pe aici sa ma cauti. Un om care m-am regasit cu greu. Ar fi absurd sa-mi strig in public convingerile, asa cum ti le debitez tie. Mi s-ar spune ca sunt fariseu. Trebuie, asadar, sa-mi joc mai departe rolul. Sa fiu nesincer. Dar o fac si din alt motiv, la fel de rusinos: nu-i cred pe multi in stare sa ma inteleaga. Ii dispretuiesc, dar nu in sensul propriu al cuvantului. Asta e. Si mai trebuie sa stii ca fara tine as fi ori infrant, ori fericit. Infrant pentru ca nu mi-ar mai pasa de nimic, n-as raspunde decat de mine insumi. Iar fericit — exact din acelasi motiv. Uneori, imi spun ca doar noi tinem neaparat sa dam ceva lumii, fiindca, altminteri, ea merge oricum, si fara ideile noastre, si fara spinarea noastra. Dar e frumoasa tocmai aceasta stradanie: fortarea unor usi inchise. "